„Cred că această posibilitate trebuie să-i îngrijoreze pe toţi cei care ţin la soarta lumii”, a spus cardinalul, insistând că: „Acest lucru poate declanşa o escaladare pe care nimeni nu o va mai putea controla. Este o perspectivă foarte neliniştitoare”.
Declarația secretarului de stat de la Vatican vine în contextul în care joi secretarul general al NATO a spus din nou că statele aliate Ucrainei trebuie să-i permită acesteia să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează. În urmă cu câteva zile, un apel similar în acest sens a provocat agitaţie în rândul statelor membre ale Alianţei.
Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că „a venit timpul” ca membrii alianţei militare să reconsidere unele dintre restricţiile legate de utilizarea armelor pe care le-au furnizat Ucrainei pentru a lupta împotriva Rusiei.
„Cred că a sosit momentul să reconsiderăm unele restricţii pentru a le permite ucrainenilor să se apere cu adevărat”, având în vedere luptele recente pe frontul ucrainean, a spus Stoltenberg la Praga înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele NATO.
Până în prezent, mai multe state membre ale NATO au anunţat oficial că acceptă cererea lui Stoltenberg, printre acestea numărându-se Regatul Unit, Franţa, Polonia, Republica Cehă, Olanda, Estonia, Letonia, Danemarca şi Norvegia.
FOTO: Hepta
Ghitza • 01.06.2024, 23:06
Vaticanul ar trebui sa-l convinga cu vorbe divine pe Putinelul atomic sa-si retraga ucigasi de pe teritoriul Ucrainei recunoscut international,inclusiv de rusnaci,nu numai cu indemnul la pace atata timp cat acesti barbari si inapoiati de rusnaci isi fac de cap in alta tara.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 31.05.2024, 23:29
Nea cardinalu', ia deschide-ţi cartea sfântă şi vezi ce făcu Gesu când a găsit negustorii în templu. I-ai zice şi lui să lase jos biciul, ca nu care cumva să "escaladeze incontrolabil"?
Modoranvasile • 31.05.2024, 07:20
Se baga și vaticanul dar trebuie sa se implice să se facă un acord de pace și să se încheie odată războiul