În
multe țări, inclusiv în Italia, accesul la evenimentele
desfășurate în spațiile închise este condiționat de prezentarea
pașaportului sanitar.

Atât papa Francisc, cât și restul persoanelor care lucrează sau trăiesc la Vatican au fost vaccinate și au certificat sanitar european după ce micuțul stat a ajuns la un acord cu UE pentru recunoașterea imunizării efectuate prin propriul sistem sanitar.

Credincioșii nu au respectat distanțarea fizică

Din
cauza temperaturilor ridicate, audiența generală de miercuri nu s-a
mai ținut în aer liber, ci în Aula Paul al VI-lea. Sutele de
participanți nu au mai fost nevoiți să prezinte pașaportul
sanitar, ci doar să poarte măști sanitare de protecție.

Credincioșii s-au înghesuit să-l salute pe papă fără să țină cont de distanțarea fizică.

Italia solicită din data de 6 august prezentarea certificatului sanitar pentru a avea acces în interiorul barurilor și restaurantelor, pentru a intra în muzee, cinematografe, teatre, complexuri sportive și parcuri de distracții sau pentru a face sport în spații închise.

De asemenea, prezentarea acestui document va fi necesară pe mijloacele de transport pentru a călători pe distanțe lungi, dar și pentru cadrele din mediul universitar.

Urmărește-ne pe Google News