Vaticanul a anunțat luni că Biserica Catolică nu va binecuvânta uniunile homosexuale. Declarația, aprobată de Papa Francisc, amenință să lărgească prăpastia dintre biserică și o mare parte a comunității LGBTQ.
„Binecuvântarea uniunilor homosexuale nu poate fi încuviințată”, a notat în declarație biroul doctrinar superior al Vaticanului, Congregația pentru Doctrina Credinței. Dumnezeu „nu binecuvântează și nu poate binecuvânta păcatul”, s-a adăugat în declarație.
„O atitudine combativă care, cu siguranță, va dezamăgi milioane de catolici homosexuali din întreaga lume”, scrie CNN.
Papa Francisc, care a fost adesea lăudat pentru tonul său față de persoanele LGBTQ atât în interiorul, cât și în afara Bisericii, a aprobat nota.
Decizia este un obstacol pentru catolicii care sperau că instituția își va schimba abordarea față de homosexualitate.
Zeci de țări, printre care multe din vestul Europei, au legalizat căsătoriile între persoane de același sex, iar reticența Bisericii de a face același lucru nu va face decât să se înstrăineze de adepții mai tineri.
„Nu este îngăduit să acordăm binecuvântare relațiilor sau parteneriatelor, chiar și stabile, care implică activitate sexuală în afara căsătoriei, cum este cazul uniunilor dintre persoane de același sex”, se arată în comunicat.
În declarație se mai spune că homosexualii și lesbienele, ca indivizi, pot primi o binecuvântare dacă trăiesc conform învățăturii Bisericii.
„(n.r. – Această decizie) nu exclude binecuvântările date persoanelor cu înclinații homosexuale, care manifestă voința de a trăi în fidelitate față de planurile revelate ale lui Dumnezeu, așa cum este propus de învățătura Bisericii.”
Binecuvântarea uniunilor de același sex, a spus Vaticanul, ar trimite un semn că Biserica Catolică aprobă și încurajează „o alegere și un mod de viață care nu pot fi recunoscute ca fiind ordonate obiectiv planurilor revelate ale lui Dumnezeu. Însuși Dumnezeu nu încetează niciodată să binecuvânteze pe fiecare dintre copiii Săi pelerini din această lume, dar el nu binecuvântează și nu poate binecuvânta păcatul”.
Într-un comentariu furnizat împreună cu declarația, Vaticanul a afirmat că „judecata negativă asupra binecuvântării uniunilor persoanelor de același sex nu implică o judecată asupra persoanelor”.
Declarația a fost emisă ca „răspuns” la întrebările pastorilor și credincioșilor cu privire la această întrebare.
FOTO: Hepta