Am găsit-o pe bătrână în faţa blocului. În vârstă de 80 de ani, femeia a declarat pentru Libertatea că, în 2013, s-au mutat cu toţii în acest bloc din sectorul 1.
Pe bătrâna care a devenit victima propriului nepot, în vârstă de numai 9 ani, o ştia destul de bine. Erau chiar prietene şi se vizitau ori de câte ori aveau nevoie, una de la cealaltă, de ceva sau doar când simţeau nevoia să mai schimbe o vorbă.
„Da, mă doare sufletul. Da, e un gol”
„Da, mă doare sufletul. Da, e un gol. Nu ştiu, parcă tot o aştept să o întâlnesc”, ne-a declarat Olga despre vecina ei, Maria, care a pierit după ce nepotul în vârstă de 9 ani a ucis-o cu un cuţit.
Despre cei doi copii, de 9 şi, respectiv 7 ani, care locuiau cu mama şi bunica, are numai cuvinte de laudă. Nu credea că, vreodată, se poate întâmpla o astfel de nenorocire. Ba, de multe ori, i-a primit pe puşti în casă şi i-a servit cu dulciuri. I-a văzut jucându-se în faţa blocului.
Victima îi povestea vecinei că cei doi copii nu o ascultă
E drept că, nu de puţine ori, Maria, bunica ce avea 70 de ani, găsită de medici şi poliţişti prăbuşită pe gresia din bucătărie, i-a povestit vecinii că „năzdrăvanii” nu prea o ascultă. Dar dădea tot timpul „vina” pe copilărie şi pe zbuciumul puştilor din ziua de azi care sunt mai neastâmpăraţi ca niciodată.
Ştia că băiatul cel mare, care a devenit criminal la doar 9 ani, e bolnav şi trebuie să ia medicamente. Medicamente pe care, se pare, că tatăl, care nu mai locuia de ceva vreme cu mama copiilor, nu i le dădea atunci când băieţii mergeau la el.
Specialiştii de la „Protecţia Copilului” vor face o anchetă socială
Vecinii familiei sunt de părere că băiatul nu ar fi putut avea putere să se năpustească peste bunică având în mână un cuţit. „Era destul de înaltă, eu cred că a fost altceva. După ce copiii veneeau de la şcoală, ea obişnuia să se culce. Probabil a atacat-o în timp ce dormea. Aţipea în doar câteva secunde”, ne-au mărturisit, sub protecţia anonimatului, alţi vecini.
Pe de altă parte, ancheta în acest caz e închisă. Şi asta, după cum spun reprezentanţii Poliţiei Capitalei, pentru că minorul nu are, la această vârstă, discernământ. În altă ordine de idei, tot ce ţine de consiliere sau anchetă socială revine specialiştilor de la „Protecţia Copilului”.
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV/Tatăl copilului care și-a ucis bunica: „Nu mi-am vazut copiii de șase luni. Fosta soție voia mărirea pensiei alimentare”