Potrivit unui răspuns oficial al STS, vecina a sunat de două ori joi noaptea, după ce tânăra sunase deja de trei ori.
Știre inițială:
Vecina lui Gheorghe Dincă, zis „Popicu”, suspectul în cazul dispariției Alexandrei, ar fi sunat la 112 de două ori, la ora 3, apoi la 5 dimineața în noaptea de 24 spre 25 iulie, ca să raporteze o activitate suspectă în fața porții acestuia.
Femeia ar fi sunat cu câteva ore înainte ca fata dispărută, Alexandra Măceșanu, să sune și ea la 112 în jurul orei 11, de trei ori.
În aceste condiții, Poliția ar fi avut o posibilă locație suspectă chiar din dimineața zilei de joi, 25 iulie.
Vecina ar fi raportat că, în fața porții individului, erau două autoturisme parcate spate în spate. Femeia le-ar fi spus polițiștilor că ea crede că are legătură cu cazul fetei dispărute.
Locuitorii din Caracal erau alertați de dispariția Alexandrei pentru că pe rețelele de socializare, oamenii distribuiau fotografia fetei dispărute încă din seara zilei de miercuri, 24 iulie.
Potrivit înregistrărilor la serviciul 112, primul apel al vecinei lui Dincă a fost la 3 dimineața. La 5, ea ar fi revenit să ceară informații, moment în care polițistul de serviciu i-ar fi spus să stea linișțită.
„Doamnă, culcați-vă liniștită. Sunt mașinile Poliției. Nu le mai păziți, doamnă! Nu trebuie să stați dumneavoastră trează ca să o găsim pe fată”, i-ar fi spus dispecerul.
La ora 11, în aceeași zi, Alexandra a reușit să sune la 112 de pe telefonul suspectului.
Însă, anchetatorii au reușit abia 19 ore mai târziu, la ora 6 dimineața, pe 26 iulie, să descindă în locuința suspectului. Era prea târziu, însă, pentru Alexandra, care nu a fost găsită.
Polițiștii au găsit mai multe fragmente umane, cerceii victimei și resturi de haine arse, obiecte care au fost recunoscute de părinții Alexandrei, astfel că au indicii că adolescenta ar fi fost violată, ucisă și arsă de individ.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro