Coprul neînsuflețit al lui Mahesh Yadav, un indian de 55 de ani, din statul Bihar, a fost descoperit de vecini în casă.

Acesta s-a stins din viață după o grea suferință și cum nu avea pe nimeni, vecinii au căutat în zadar în locuința sa cu speranța de a găsi ceva de valoare care să permită acoperirea cheltuielilor cu incinerarea.

În cele din urmă, au găsit un livret de economii care afișa un fond de 1.600 de dolari, pe care l-au luat și împreună cu cadavrul au mers la bancă pentru a justifica retragerea banilor.

„Banca, sub presiune, a deblocat în cele din urmă banii, în urma intervenției poliției locale”, a precizat Amrendar Kumar, ofițer al poliției locale.

„E inedit. După o oră le-am dat banii (n.r. – 135 de dolari) și în cele din urmă au plecat cu cadavrul în direcția locului de incinerare”, a declarat directorul Canara Bank, Sanjeev Kumar.

Acesta a adăugat că situația „inedită” a creat panică în rândul personalului băncii.

Mahesh nu deținea niciun teren și nu primea niciun sprijin de la stat. „Nu avea pe nimeni să se ocupe de el în condițiile în care suferea de luni. Atunci, i-am adus mâncare gătită și alte lucruri”, a explicat o vecină.

FOTO: Hepta

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News