Chiar daca nu au cum sa stie date din ancheta care este in derulare si, cu atat mai mult, ce imagini au surprins in timpul atacului camerele de luat vederi montate la baza blocului A7, vecinii japonezului Hajime Hori sunt convinsi ca asiaticul a cazut victima cainilor maidanezi aciuati in zona. Nimeni nu a vazut in acea zona pe cineva care sa isi plimbe vreun caine special antrenat pentru atac sau, mai mult, sa il lase liber printre blocuri. Toata lumea vorbeste de mai multe haite de caini care salasluiau pe strazile din jurul blocului, animale deosebit de agresive, hranite, culmea, chiar de cei care locuiesc in blocul intesat de reprezentante ale unor firme romanesti si straine.
Printre patrupedele care au pus stapanire pe strazile din jurul blocului doi si-au facut un renume de animale sangeroase, pentru ca foarte des atacau oamenii. “Pe strada asta nu se mai putea trece din cauza lor. Daca nu atacau pe cineva, se bateau intre ei. Cei mai periculosi erau Cata si Boschito, doi maidanezi, o femela de vreo cinci ani si un mascul de un an si jumatate. Åla negru, adica Boschito, cred ca l-a atacat pe japonez. Nu e foarte mare, dar e bine hranit, e viguros si e foarte agresiv. Animalului asta nu ii trebuia un motiv sa atace si sa muste pe cineva”, spune o doamna care locuieste la doi pasi de blocul unde s-a consumat tragedia.