„Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această shimbare pentru oamenii și locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România. #elenalasconi #campulungmuscel”, a scris Elena pe contul ei de Facebook.

Elena Lasconi va candida în acest an la Primăria Câmpulung Muscel, oraş unde şi-a cumpărat o casă şi de care e foarte ataşată.

„Eu iubesc Câmpulungul, renunţ la cariera mea pentru a aduce municipiul în secolul XXI şi a schimba viaţa oamenilor in bine. Refuz să mai fac parte din categoria oamenilor care se plâng de cine ne conduce. Vreau şi pot sa fac ceva cu adevărat important şi tocmai de aceea am nevoie de o echipă bună. Dacă voiam sa «bifez» o carieră politică era simplu să iau in calcul europarlamentarele sau alegerile parlamentare. Eu am ales Câmpulung, un oraş fără miză, pentru că iubesc oamenii de aici, tradiţia, istoria”, a spus Elena.

Cine este Elena Lasconi

Născută pe 20 aprilie 1972, la Haţeg, Elena Lasconi s-a angajat la PROTV încă din 1995, fiind iniţial prezentator şi corespondent al postului de la Deva. A realizat sute de reportaje cu şi despre minerii din Valea Jiului.

După mineriada din 1999 a ajuns la PRO TV Bucureşti, unde a fost prezentator la Ştirile PRO TV de dimineaţă şi prânz. După aceea a fost corespondent special şi de război.

A transmis de la cutremurul din Turcia din 1999 care a făcut aproape 20 de mii de victime. De asemenea, a fost unul dintre corespondenţii care au transmis informaţii despre vizita Papei Ioan Paul al Doilea, eclipsa de Soare din 1999, campania “Nouă ne pasă” din 2000 ( o campanie fără precedent în România de intr-ajutorare a sinistraţilor de la inundaţiile din Banat şi Transilvania).

Elena Lasconi a fost ca jurnalist şi în Afganistan. În 2013, Elena Lasconi a câştigat trofeul Masterchef-Proba Celebrităţii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News