În luna septembrie, fostul partener de viață al acesteia ar fi pătruns în casa vedetei înarmat cu un satâr și cu benzină. El a atacat-o pe femeia în vârstă de 30 de ani în fața membrilor familiei acesteia.

Vloggerița, cunoscută sub numele de Lamu, a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului. Ea s-a luptat pentru viața sa mai mult de două săptămâni, iar în noaptea zilei de miercuri a fost declarată decedată de către medici.

Conform unor informații din presa chineză, suspectul a dorit să se răzbune pe Lamu după ce aceasta a intentat divorț din cauza violenței domestice. Cei doi au împreună doi copii.

Poliția nu a comentat aceste informații.

Lamu a fost o vloggeriță tibetană, care a trăit în zona muntoasă Aba, provincia Sichuan, în vestul Chinei.

Pe Douyin, versiunea chineză a Tik Tok, ea a adunase peste 782.000 de urmăritori și 6,3 milioane de aprecieri.

În ultimul său videoclip, încărcat pe 14 septembrie, Lamu a cântat un cântec tradițional tibetan.

În ziua în care vedeta a fost atacată, în timpul ce transmitea live emisiunii live, ecranul a devenit negru, iar fanii au auzit țipete, conform Beijing Youth Daily.

Apoi, pe contul său contul său nu s-a înregistrat niciun fel de activitate timp de două zile. După această perioadă, sora lui Lamu, Zhuoma, a postat câteva informații despre atac.

Aceasta le-a cerut fanilor ajutor financiar și a implorat publicul să dea o mână de ajutor pentru salvarea lui Lamu. Oamenii au donat familiei aproximativ un milion de yuani (114.038 de lire sterline).

Lamu a fost declarată decedată, miercuri,în jurul orei 21:00, se arată într-o declarație a poliției.

Oamenii legii au anunțat că Lamu, identificată de polițiști cu numele ei de familie A, a fost agresată de fostul ei soț, Tang, în jurul orei 20:50, la data de 14 septembrie. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Popular din Aba, iar pe 17 septembrie a fost transferată la o altă unitate medicală, pentru a primi îngrijiri mai bune.

Poliția a anunțat că l-a reținut pe Tang.

Familia lui Lamu a dezvăluit că a cheltuit peste 60% din donații pentru tratamentul ei și că va restitui restul banilor platformei de strângere de fonduri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News