Povestea lui Lucky a început în urmă cu două luni, când familia Logar l-a găsit în grădina sa din satul Podvrh. Noii stăpâni au decis să-l crească, însă membrii unei asociaţii pentru protecţia animalelor i-au convins că ursul trebuie să stea în mediul său natural. Oamenii i-au făcut o pagină de Facebook, unde au postat fotografii cu noul membru al familiei, şi, în scurt timp, ursuleţul a devenit vedeta Sloveniei. Puiul se împrietenise la cataramă cu o căţeluşă şi se ţinea numai de năzbâtii. Însă, cu o zi înainte de plecarea spre rezervaţie, el a dispărut fără urmă, potrivit BBC. Atunci s-a creat o adevărată isterie şi s-au pus la bătaie recompense uriaşe pentru Lucky, iar în scurt timp cineva care a pretins că l-a găsit întâmplător l-a adus înapoi. Acum câteva zile, ursuleţul iubit al Sloveniei a ajuns pe meleagurile mioritice, la o rezervaţie din Harghita. După ce se va obişnui cu mediul natural, el va fi eliberat în sălbăticie, în Slovenia.
Au salvat vulpea rănită
Lovit de o maşină pe drumul care tranzitează Parcul Naţional Defileul Jiului, un pui de vulpe a fost salvat, zilele trecute, de doi rangeri hunedoreni care l-au observat în timp ce îşi făceau rondul zilnic. Vulpiţa a fost dusă la veterinar şi acum este sub tratament intensiv, răspunde la medicamente şi în scurt timp se va putea întoarce în rezervaţie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro