Hussey, 72 de ani, şi Whiting, 73 de ani, au suferit „angoasă mentală şi suferinţă emoţională în cei 55 de ani de la lansarea peliculei” şi au pierdut, de asemenea, „oportunităţi de angajare”.
Au avut „cariere limitate” după ce au jucat în „Romeo și Julieta”. Solicită despăgubiri care de 500 de milioane de dolari, „pentru a egala suma de bani pe care cred că filmul a câștigat-o de când a fost lansat, în 1968”.
Acțiunea lor în justiție, din mai anul trecut, care includea acuzații de abuz sexual asupra copiilor, a fost respinsă de Judecătoarea Curții Superioare din Los Angeles, Alison Mackenzie, care a decis că filmul nu poate fi acuzat de pornografie infantilă.
Avocatul vedetelor, Solomon Gresen, a „denunțat ferm” decizia judecătorului și depunerea unui proces federal.
Credem cu tărie că exploatarea și sexualizarea minorilor în industria filmului trebuie să fie confruntate și abordate în mod legal pentru a proteja persoanele vulnerabile de vătămări și pentru a asigura aplicarea legilor existente.
Solomon Gresen, avocatul actorilor:
Actorii au susținut că regizorul i-a asigurat că nu va exista nuditate în film și că vor purta lenjerie de corp de culoarea pielii în scena din dormitor. Dar în ultimele zile de filmare, Zeffirelli i-ar implorat să joace nud sau filmul ar fi un eșec”.
Ei au afirmat că Zeffirelli le-a arătat unde va fi poziționată camera și i-a asigurat că nu va apărea nicio scenă nud în film. Cineastul i-ar fi mințit și au fost, de fapt, filmați nud fără țtirea lor.
Procesul inițial a fost declanșat încă 2022 și se bazează în parte pe o lege din California care a suspendat temporar termenul de prescripție pentru abuz sexual asupra copiilor.
Foto: Hepta
Commykiller • 19.02.2024, 01:02
In curand , toate babele planetei, care si-au rupt p..... 70 de ani incontinuu , vor da in judecata toti mosii ptr ca in gradinita au fost prinse de c... de colegul de banca.
Pensiamortului_LA_EI_spitalpro • 18.02.2024, 09:04
Pe de o parte trebuie descurajați cei care își bat joc de minori și de viitorul lor, pe de altă parte aș vrea să văd și alți acuzați, nu doar fix pe Franco Zeffirelli, care a regizat și celebrul film ISUS DIN NAZARET. Oricum, a regizat ROMEO ȘI JULIETA cu mult înainte și poate dacă nu făcea și ISUS DIN NAZARET nimeni nu avea nimic cu el. Filmul schimbă adevărul biblic. Iosiv în film e un tinerel (era o rudă în vârstă, Maria fiind minoră și orfana, avea nevoie de tutore) etc. etc. Totuși ISUS DIN NAZARET MERITĂ VĂZUT, e un film de artă! ROMEO ȘI JULIETA, cu copii dezbrăcați, e o rușine.
Realist2023 • 18.02.2024, 09:50
Aura1 • 18.02.2024, 05:43
Și angoasa mentală au descoperit-o acum, după atâția ani?
Hai sa trecem peste litigiul financiar, ramane FILMUL, unul MARE, suprinde foarte bine inocenta, nesabuinta si patima adolescentei ! Adica "Dulcea pasare a tineretii", vorba lui Tennessee Williams ...