Aproximativ 100 de manifestanți antiguvernamentali, care au fost autorizați să organizeze un protest în apropiere, au trecut printr-o barieră a poliției, dărâmând corturile festivalului și dând foc cabinelor și vehiculelor.
„O altă adunare publică a avut loc aproape de locul festivalului, în timpul căreia a izbucnit o revoltă violentă”, a spus poliția.
Între 100 și și 200 de persoane au fost reținute, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției. Polițiștii au declarat, totodată, că au deschis o anchetă privind revoltele și incendiile violente, dar și obstrucționarea activității poliției și a serviciilor de salvare.
Autoritățile au precizat că cel puțin 52 de persoane au avut nevoie de îngrijire medicală, fie la fața locului, fie la clinicile locale sau la spitale.
Acuzații că festivalul promovează „limbajul urii”
Suedia este casa a zeci de mii de persoane cu rădăcini eritreene, subliniază The Guardian. Festivalul dedicat patrimoniului cultural al Eritreei este un eveniment anual, care a fost organizat încă din anii 1990, dar a fost criticat pentru că ar fi servit drept instrument de promovare și sursă de bani pentru guvernul națiunii africane, potrivit presei suedeze.
„Acesta nu este un festival. Își învață copiii limbajul urii”, a declarat protestatarul Michael Kobrab pentru canalul de televiziune TV4.
Grupurile pentru drepturile omului prezintă Eritreea drept una dintre țările cele mai represive. De când și-a câștigat independența față de Etiopia în urmă cu trei decenii, națiunea a fost condusă de un președinte care nu a organizat niciodată alegeri.
Dacă fugiți în Suedia pentru a scăpa de violență sau sunteți într-o vizită temporară, nu trebuie să cauzați acte de violență aici. Resursele poliției sunt necesare în alte scopuri decât despărțirea unor grupuri diferite unele de celelalte.
Ministrul justiției din Suedia, Gunnar Strömmer:
Un participant al festivalului, Emanuel Asmalash, a acuzat că protestatarii sunt „teroriști” din Etiopia, potrivit declarațiilor sale pentru TV4.
Frumosul1 • 05.08.2023, 11:58
*** bine că nu au fost victime
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.