UPDATE – ora 17.35: Velierul sub pavilion olandez, la bordul căruia se afla un cetăţean austriac, a fost identificat, anunţă Garda de Coastă, citată de Mediafax.

Căutările au început ieri şi au fost îngreunate de staţia de emisie slabă pe care o avea bărbatul la bord. Pasagerul este în stare bună, refuzând orice fel de asistenţă.

Mai mult, austriacul în vârstă de 71 de ani a declarat că poate să asigure guvernarea ambarcaţiunii în condiţii de siguranţă şi îşi continuă deplasarea către Bosfor.

„Astăzi, la ora 13.10, poliţiştii de frontieră de la bordul navei maritime de intervenţie MAI 2111 au identificat velierul S/Y PASSAAT AALSMEER (pavilion Olanda) la 40 Mm Est Constanţa, pentru care a fost declanşată operaţiunea de căutare şi salvare”

Comunicatul Gărzii de Coastă

Căutările au fost îngreunate și de faptul că puterea de emisie a staţiei radio de pe velier era mică și, astfel, comunicarea a fost foarte slabă în ultimele ore, odată cu începerea căutărilor.

Reprezentanţi ai Gărzii de Coastă au anunțat, sâmbătă dimineaţa, că velierul nu a fost încă găsit, continuând căutările.

Autorităţile au fost alertate vineri seară despre posibila dispariţie a velierului.

„În urma solicitării Centrului Maritim de Coordonare a Căutării, o navă a Gărzii de Coastă împreună cu o ambarcaţiune aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare efectuează misiuni de căutare în vederea identificării unui velier, pavilion Olanda”, a informat Garda de Coastă, confirmând că la bordul velierului se află un cetăţean austriac.

Conform sursei citate, căutările au fost efectuate în larg, la zeci de mile marine, la est de municipiul Constanţa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News