Alarmele pentru inundații au răsunat în noaptea de marți spre miercuri în toată Veneția. Turiștii au fost obligați să își caute adăpost, în timp ce mareea a ajuns la un vârf de 1,87 de metri, potrivit The Guardian.
Cotidian italian La Stampa a transmis că în urma inundațiilor, doi oameni și-au pierdut viața. Un bărbat în vârstă a fost electrocutat după ce casa lui s-a umplut de apă, provocând un scurtcircuit. Trupul unui alt bărbat a fost găsit fără suflare în propria casă.
Peste 85% din oraș a fost inundat marți seara. Cel mai înalt nivel al mareei a fost de 1,98 metri, în anul 1966. Este de așteptat ca astăzi mareea să ajungă la 1,60 metri.
Potrivit ziarelor locale, deja au fost afectate toate casele de la parter, magazinele și biserica San Marco.
Primarul Veneției, Luigi Brugnaro, a dat vina pe criza climatică pentru „situația dramatică”. El a anunțat că va declara starea de urgență, avertizând că nivelul inundațiilor reprezintă „o rană care va lăsa semne de neșters”.
Grădiniţele şi şcolile primare din Veneția au fost deja închise, urmând să fie adoptate și alte măsuri de protecție a populație.
Brugnaro a cerut guvernului să ajute orașul imediat, estimând că costurile pagubelor vor fi „foarte mari”. În noiembrie 2018, daunele provocate de maree au costat 2,2 milioane euro.