Între timp, turiştii se plimbă pe pasarele instalate
de autorităţile oraşului pentru a se putea bucura de atracţii, precum Piaţa San
Marco.

Pe lângă dificultăţile de deplasare ale turiştilor şi
localnicilor, una dintre cele mai mari preocupări este biserica San Marco, care
este deja afectată de o inundaţie de 70 de centimetri, apa acoperind mozaicul
pardoselii şi picioarele coloanelor care au fost restaurate după ”aqua alta”
din octombrie 2018.

Biserica San Marco a fost inundată

Unul dintre aşa numiţii procuratori ai bazilicii San
Marco, Pierpaolo Campostrini, şi-a exprimat preocuparea ziarului local Il
Gazzettino, subliniind că ”nu există apărare în faţa creşterii apelor”.

El a explicat că încă nu pot fi estimate pagubele însă
acestea vor fi prezente după retragerea apelor, deoarece ”apa se infiltrează
prin fundaţie iar când se evaporă sarea rămâne în interior”.

Apa va ajunge la 145 de centimetri

La orele 5:30 ale dimineţii, atât Veneţia cât şi localitatea învecinată Chioggia au tras semnalul de alarmă, avertizând populaţia privind mareea înaltă care a atins 127 de centimetri în cursul zilei şi care ar putea dura întreaga săptămână dacă vor continua ploile ce afectează Italia.

Ca urmare a fenomenului, grădiniţele şi şcolile
primare au fost închise.

Expertul de la Institutul Ştiinţelor Mării al
Consiliului Naţional de Cercetare Georg Umgiesser a declarat că, deşi nu crede
că nivelul apelor va depăşi 145 de centimetri, ”îngrijorător este faptul că vom
avea o maree înaltă până în data de 16 noiembrie”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Potrivit prognozei primăriei din Veneţia, miercuri
s-ar putea atinge nivelul de 145 de centimetri, în timp ce sâmbătă nivelul ar
putea să scadă la între 95 şi 125 de centimetri.

Urmărește-ne pe Google News