Venezuela se confruntă de o perioadă de timp cu o criză, iar din luna aprilie protestele au devenit din nou violente. De altfel, de atunci, peste 100 de oameni și-au pierdut viața în violențele izbucnite în timpul manifestațiilor anti-Maduro.

Acum, pentru a încerca să evite incidentele din timpul scrutinului controversat de duminică, autoritățile de la Caracas au interzis protestele. Astfel, cei care încalcă interdicţia riscă între cinci şi 10 ani de închisoare, a declarat ministrul de Interne, Nestor Reverol.

Preşedintele Nicolas Maduro a declarat că oponenţii săi ar trebui să “abandoneze drumul către insurecţie” şi că este dispus să înceapă un “dialog în următoarele câteva ore”. Cu toate acestea, potrivit corespondentul BBC la Caracas, este posibil să fie prea târziu pentru negocieri de ultim moment.

De altfel, decizia privind interzicerea protestelor a fost catalogată de opoziţia drept o îndreptare spre dictatură. În plus, opoziţia a subliniat că o grevă naţională de 48 de ore este deja în curs şi a insistat că nu va renunţa la protestul în masă programat pentru vineri.

Mai bine de o treime din cei 19 milioane de alegători venezueleni au luat parte luna aceasta la un referendum ilegitim organizat de către opoziţie şi au votat în proporţie de 98,4% împotriva modificărilor constituţionale propuse de preşedintele Nicolas Maduro, tocmai pentru a înlătura puterea legislativă a Parlamentului, care este condus de către formaţiunile de opoziţie din Venezuela.


Sumar:


Foto: EPA/Arhivă

 
 

Urmărește-ne pe Google News