Președintele Nicolas Maduro le-a spus miilor de susținători adunați la un miting organizat, zilele trecute că este pregătit să conducă țara încă șase ani. El a declarat că ”Este decizia corectă. Imperialismul și dreapta au planificat să preia economia țării”.
Opoziția este slăbită și împărțită, iar mulți dintre principalii potențiali provocatori ai președintelui se află în exil auto-impus sau în închisoare.
Dar fostul candidat la președinție, Henrique Capriles, căruia îi este interzis prin lege să candideze la un nou mandat, a declarat că guvernul a devenit atât de nepopular încât riscă să piardă alegerile chiar și la anticipate.
„Guvernul și liderii săi îi deranjează pe majoritatea venezuelelenilor”, a scris el, invitând opoziția să „se unească pentru a salva democrația”.
Lui Capriles îi este interzis să candideze după ce a fost condamnat în luna aprilie a anului trecut pentru gestionarea defectuoasă a fondurilor publice în calitate de guvernator al statului Miranda.
Nicolas Maduro, fost șofer de autobuz intrat în politică prin mișcarea sindicală, i-a succedat la președinția Venezuelei mentorului său Hugo Chavez în 2013.
Venezuela se confruntă cu una dintre cele mai grave crize economice, deja aproape doi ani. Acum, oamenii din statul sud-american se luptă pentru a găsi alimentele necesare supraviețuirii și ajung să plătească prețuri exorbitante.
Venezuela îşi obţinea aproape toate veniturile din exportarea petrolului, iar un procent extrem de redus al populaţiei se ocupă cu agricultura. După prăbușirea prețului pentru barilul de țiței, Venezuela a intrat în criză economică, iar situația s-a înrăutățit de la o lună la alta. Acum, 80% din produsele de bază, precum orezul, zahărul sau hârtia igienică, sunt aproape imposibil de găsit.
Citește și: Gest impresionant făcut de un polițist pentru un bărbat fără adăpost care își dorea să facă un duș