Venite tocmai din Rusia, Olga Macarova (foto) şi fiica sa în vârstă de 16 ani s-au așezat la coada formată pe mai mulți kilometri în apropierea Catedralei Mitropolitane din Iași. După mai bine de 12 ore de așteptare, acestea au reușit să treacă prin fața raclelor așezate spre închinare în baldachinul din Curtea Mitropolitană, notează Agerpres.ro.

A venit din Rusia pentru a se închina la Sfânta Parascheva

Detaliul cutremurător despre moaștele Sfintei Parascheva. Veșmintele ei poartă un blestem!

Rusoaicele au mărturisit că au venit special de la Moscova la Iași, pentru a se ruga la racla cu moaștele Sfintei Parascheva. A profitat de ocazie să-și întâlnească o prietenă care s-a căsătorit cu un ieșean în urmă cu doi ani.

„Prima dată am fost la Iaşi acum cinci ani. Am mai fost în pelerinaj prin mai multe ţări, dar atunci am rămas profund impresionată de ce am simţit şi trăit la Iaşi. A fost o adevărată mângâiere duhovnicească. M-am simţit atât de bine şi mi-a mers într-atât de bine încât am decis să vin şi anul acesta. A fost şi un bun prilej de a-mi revedea prietena. Ieri dimineaţă am ajuns în Iaşi, azi noapte ne-am aşezat la rând şi iată că acum am ajuns”, a declarat Olga Macarova, conform sursei citate.

De profesie medic, Olga Macarova a spus că a fost impresionată de arhitectura și de istoria orașului. Fiica ei și-a propus să vină la Iași pentru a studia medicina.

REPORTAJ/ Noaptea la Sfânta Parascheva. Pelerinii și-au adus pături și perne și dorm în catedrală: „Și anul trecut am prins același loc” (FOTO&VIDEO)

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Până în prezent, peste 80.000 de pelerini au trecut prin fața raclelor cu sfintele moaște. De asemenea, alți 10.000 de credincioși așteaptă la o coadă de aproape patru kilometri pentru a se închina la Cuvioasa Parascheva și la Sfânta Muceniță Ecaterina.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea şi s-a născut în Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. Moaştele sale au fost aduse la Iaşi în urmă cu 377 de ani, pe 13 iunie, de domnitorul Vasile Lupu.

În preajma zilei de 14 octombrie, când se sărbătoreşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa.

sursă foto: bzi.ro


Citește și Comerțul atinge cote…mistice la pelerinajul de Sfânta Parascheva! La ofertă, unguent mânăstiresc, brâu cu psalmi și cruciulițe din aur medical!


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Clădirea emblematică din București pe care Donald Trump a vrut să o cumpere. Avea de gând să facă aici un proiect unic în lume
FANATIK.RO
Clădirea emblematică din București pe care Donald Trump a vrut să o cumpere. Avea de gând să facă aici un proiect unic în lume
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI