Propunerea legislativă care prevede acordarea de pensii speciale pentru preşedinţii de Consilii Judeţene, primari şi viceprimari urmează să intre astăzi la votul senatorilor.
Dacă aceştia vor vota legea, atunci primarii şi viceprimarii, dar şi şefii de Consilii Judeţene (CJ) vor avea la pensie venituri suplimentare care se vor adăuga pensiei normale.
Pensia specială va fi rezultatul dintre produsul numărului lunilor de mandat şi 0,55% din indemnizaţia brută lunară a unui lider local.
De asemenea, potrivit proiectului, indemnizaţia se va acorda, la fel ca în cazul parlamentarilor, în limita a trei mandate şi doar dacă primarul sau preşedintele de CJ a deţinut funcţia respectivă mai bine de doi ani.
Nu vor beneficia de aceste stimulente aleşii locali şi judeţeni care au fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie.

Cât vor lua primarii după un singur mandat

Cea mai mare pensie, atunci când legea o va permite, o va lua edilul Bucureştiului. Nici primarii celor mai mici localităţi nu se vor putea plânge la bătrâneţe. Dacă un edil va sta trei mandate la cârma unei localităţi, atunci banii săi vor fi de aproape două ori mai mulţi pe lună. Iată cât vor lua primarii din România după un singur mandat.

  • Bucureşti – 3.430 de lei pe lună
  • Municipiu rangul 1- 2.635 de lei pe lună
  • Municipiu rangul 2 – 2.582 de lei pe lună
  • Oraş – 30.000 de locuitori – 2.426 de lei pe lună
  • Comună – 7.000 de locuitori – 1.607 lei pe lună
  • Comună – până la 3.000 de locuitori – 1.442 de lei pe lună

 
 

Urmărește-ne pe Google News