Un amendament în acest sens s-a strecurat în comisiile de specialitate, iar senatorii au fost de acord. Ultimul cuvânt îl vor avea deputații, însă dorința instituțiile publice este ca astfel de informații economice să fie considerate secret de serviciu și, ca atare, să nu mai fie publice.
Trei senatori au venit cu o idee: Serviciul Român de Informații să fie exceptat de la publicarea veniturilor, potrivit legii salarizării. SRI și inițiatorii, membri în comisia de control a serviciului, susțin că astfel de informații intră în categoria celor secrete.
Mai departe, desi comisia de apărare din Senat a dat aviz negativ, comisia de muncă a venit cu o extindere. Printr-un amendament al Guvernului, exceptate ar urma să fie toate instituțiile din domeniul apărării și al ordinii publice. Senatul a adoptat propunerea, iar decizională, în acest caz, va fi Camera Deputaților.
Ce va fi secretizat
În prezent, legea salarizării obligă toate instituțiile publice să-și pună pe site și la sediu o listă cu funcțiile plătite din fonduri publice și echivalentul bănesc al acestora.
a) salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază, indemnizația de încadrare sau indemnizația lunară, după caz;
b) tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor și premiilor eligibile pentru fiecare funcție, precum și baza legală a acordării acestora;
c) valoarea anuală a voucherelor de vacanță care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acestora;
d) valoarea anuală a indemnizației de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acesteia;
e) orice alte drepturi în bani și/sau în natură, dacă este cazul, precum și baza legală a acordării acestora;
f) orice informații cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum și baza legală a acestora.
Atât Ministerul Apărării, cât și Ministerul de Interne respectă prevederile.
De ce să fie secretizat
Potrivit modificării operate de Guvern, nu vom mai ști cât câștigă un militar, un polițist sau un funcționar din administrația penitenciarelor.
“Precizăm că gestionarea informațiilor cu privire la identificarea personalului propriu, profesia, locul de muncă și salarizarea acestuia presupune adoptarea unor cerințe de securitate specifice pentru respectarea Standardelor naționale pentru protecția informațiilor clasificate în România”, și-a explicat Guvernul propunerea făcută.
Cu alte cuvinte, într-o explicație neoficială, instituțiile respective consideră că veniturile lor ar reprezenta secret de serviciu și, prin urmare, informație clasificată.
Legea salarizării face referire la “o lista a tuturor funcțiilor din autoritățile sau instituțiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice”. Instituțiile din domeniul apărării și al ordinii publice susțin că, prin această sintagmă, efectivul personalului (organigrama) nu ar trebui făcută publică.
Practic, Guvernul susține, neoficial, că astfel se poate afla, de exemplu, câți militari are România și în ce funcții și grade sunt, iar asta este o informație clasificată. Numai că legea salarizării face referire doar la o listă a funcțiilor, fără a preciza și câți oameni sunt pe o anumită funcție…
Proiectul de lege inițial a fost depus de președintele comisiei SRI, senatorul Claudiu Manda, alături de senatoarea PSD Doina Fedorovici și de senatorul PNL Ioan Chirteș.