De asemenea, veniturile sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale urmează să fie majorate cu suma de 1,8 milioane lei, excedentul crescând cu aceeaşi sumă. Excedentul sistemului asigurărilor pentru şomaj se majorează cu 116,5 milioane lei, conform proiectului publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.
La bugetul asigurărilor pentru şomaj prin proiectul de act normativ se propune majorarea veniturilor curente ale sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 7,8 milioane lei şi diminuarea per sold a cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 108,7 milioane lei.
Cheltuielile de asistenţă socială se propun a fi diminuate ca urmare a scăderii nivelului indemnizaţiei medii lunare plătite pe primele 8 luni la 403 lei, faţă de o indemnizaţie medie lunară de 421 lei avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2015.
Astfel, în urma creşterii veniturilor şi a scăderii cheltuielilor, excedentul sistemului asigurărilor pentru şomaj se majorează cu 116,5 milioane lei. Proiectul de act normativ mai prevede majorarea cheltuielilor fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale cu suma de 0,2 milioane lei, excedentul diminuându-se cu aceeaşi sumă.