UPDATE 13.50: Azi, după două luni de deliberări, judecătorii Adina Dumitrache şi Andrei Iugan au anunţat că amână iar pronunţarea deciziei definitive din dosarul Colectiv pentru data de 15 aprilie 2022.

Judecătorii au precizat că au avut în vedere „complexitatea deosebită a cauzei, precum şi împrejurarea că avocaţii părţilor au continuat să depună concluzii scrise după termenul stabilit de instanţă în luna decembrie, ultimul set de concluzii scrise fiind depus în data de 28.02.2022” și au invocat că au „în continuare nevoie de timp pentru deliberare şi redactarea hotărârii”.

UPDATE 10.52: Curtea de Apel București anunță, prin biroul de presă, că pronunțarea, „oricare ar fi ea”, nu se va face în ședinta publică, ci „prin mijlocirea grefei, dupa ora 14:00”.

Piedone, judecat pentru abuz în serviciu, fără consecinţe deosebit de grave

Verdictul final în dosarul Colectiv trebuia să vină în vara anului trecut. Dar atunci, chiar în prima zi programată pentru dezbaterile finale – 14 iunie 2021, judecătoarea Adina Dumitrache a anunţat că e nevoie de un complet de divergenţă, întrucât ea şi judecătorul Andrei Iugan au opinii „definitiv ireconciliabile” în privinţa schimbării încadrării juridice a faptelor de care sunt acuzaţi funcţionarii publici.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Celor doi judecători li s-a alăturat magistratul Carmen Găină, iar completul de divergenţă astfel format a decis, la 3 noiembrie 2021, ca de pe lista acuzaţiilor aduse lui Piedone şi celorlalţi funcţionari publici inculpaţi în dosarul Colectiv să fie eliminat art. 309 din Codul Penal (care prevede că, pentru faptele ce au produs consecințe deosebit de grave, limitele pedepsei se majorează cu jumătate). 

Decizia completului a fost luată cu unanimitate, adică niciunul din cei trei judecători nu a avut opinie separată. 

DNA a cerut pedepse maxime

Procesul a fost reluat, iar la pledoariile finale, DNA le-a solicitat judecătorilor să dea pedepse maxime pentru Piedone, angajatele Primăriei Sectorului 4 și pompierii ISUBIF. 

Pe 21 decembrie 2021, la încheierea dezbaterilor, instanţa a anunţat că va pronunţa decizia definitivă pe 3 ianuarie anul acesta, dar atunci s-a dat o nouă amânare, pentru ziua de azi, 3 martie 2022.

Conform Codului de Procedură Penală, momentul pronunțării poate fi amânat succesiv, într-un termen de maximum 60 de zile, iar „în cazuri temeinic justificate”, nu mai târziu de 120 de zile de la încheierea dezbaterilor.  

Condamnările de la Tribunalul București

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

În decembrie 2019, Tribunalul București a pronunțat primele condamnări din acest dosar:

● Cristian Popescu-Piedone, fost primar al sectorului 4 şi actual primar al sectorului 5: 8 ani şi 6 luni de închisoare;

● Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4: 8 ani de închisoare;

● Luminiţa Larisa Ganea, consilier superior la Primăria Sector 4: 7 ani de închisoare;

● Sandra Ramona Moţoc, referent superior la Primăria Sector 4: 3 ani de închisoare cu suspendare;

● Alin George Anastasescu, patron Colectiv: 11 ani și 8 luni de închisoare;

● Cătălin Paul Gancea, patron Colectiv: 11 ani și 8 luni de închisoare;

● Costin Mincu, patron Colectiv: 11 ani și 8 luni de închisoare;

● Viorel Zaharia, pirotehnist: 9 ani și 8 luni de închisoare;

● Marian Moise, pirotehnist: 10 ani de închisoare;

● Daniela Ioana Niţă (decedată), patron al firmei de artificii: 12 ani și 8 luni de închisoare;

● Cristian Mihai Niţă, administrator al firmei de artificii: 3 ani și 6 luni de închisoare;

● Antonina Radu, pompier ISUBIF: 9 ani și 2 luni de închisoare;

● George-Petrică Matei, pompier ISUBIF: 9 ani și 2 luni de închisoare;

● Clubul Colectiv SRL: 470 de zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei pentru ziua de amendă, și confiscarea sumei de 62.298 de lei;

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu
Recomandări
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

● Golden Ideas Fireworks Artists SRL: 470 de zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei pentru ziua de amendă

● SC Noran Prompt Serv SRL: confiscarea sumei de 147.133 de lei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI