Potrivit șefei ITM Timiș, Ileana Mogoșanu, inspectorii de muncă nu au găsit nereguli. Mogoșanu a comentat și informațiile care arată că soțul său este angajat al companiei Atos. Libertatea a obținut și situația demisiilor din companie în 2023 și 2024. 

Inspecția Muncii, care s-a autosesizat după ce consultantul în afaceri Doru Șupeală a scris pe blogul său că o angajată a companiei Atos s-a sinucis după ce ar fi fost făcute presiuni asupra ei la serviciu, a finalizat controlul. 

Potrivit inspectorului-șef al ITM Timiș, Ileana Mogoșanu, funcționarii din subordine au primit din partea companiei o notă de relații de 13 pagini și au stat de vorbă cu mai mulți angajați, iar în urma verificărilor nu au fost găsite niciun fel de nereguli. 

Angajați sub anonimat, chestionați de ITM

„Echipa care a fost în control, din care eu nu am făcut parte, a constatat că societatea, pe lângă procedurile care au fost respectate ad litteram de-a lungul timpului, a dispus un audit care să verifice exact ce s-a întâmplat acolo. Colegii mei au fost la fața locului de două ori. Au luat și fișe de identificare (n.r. – de la angajați), unde este specificat numele, prenumele, de cât timp lucrează acolo, dacă lucrează suplimentar. În plus, de la vreo 10 angajați au fost luate fișe anonime, în care li s-a cerut să spună dacă s-au simțit discriminați, umiliți, hărțuiți, amenințați. Nu a rezultat că cineva a fost amenințat, hărțuit sau discriminat”, a declarat Ileana Mogoșanu.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Șefa ITM Timiș a explicat că inspectorii nu au dat nicio amendă pentru că „nu au avut temei pentru a aplica vreo sancțiune”. „În cazul doamnei sau domnișoarei despre care s-a vorbit, a beneficiat de un plan de îmbunătățire al performanței care a fost întocmit de manager cu suportul HR-ului ca să o ajute să se redreseze din punct de vedere al carierei. Evenimentul neplăcut s-a petrecut după orele de program. Nu poate fi considerat accident de muncă. S-a petrecut la ea acasă. Ea în data de joi a fost la serviciu, a lucrat la sediul companiei, la ora 17.00 s-a delogat de pe calculator și a plecat acasă. Am înțeles că decesul ar fi fost la ora 21.00”, a mai declarat Ileana Mogoșanu. 

Inspectorul-șef al ITM Timiș mai spune că, potrivit procedurilor interne, „oricare angajat din ATOS poate să trimită o sesizare șefului superior, prin care să spună că drepturile nu îi sunt respectate”. „Sistemul îi dă automat număr de înregistrare. Nu poți să faci ceva să nu o arăți, să nu se vadă. Doamna sau domnișoara (n.r. – tânăra care s-a sinucis) n-a făcut nicio sesizare, nici către ATOS, nici către noi, către ITM”, a mai declarat Mogoșanu pentru Libertatea.

Ce se întâmplă cu sesizările anonime 

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Șefa Inspecției Muncii din Timiș a declarat că legislația care reglementează petițiile spune că sesizările anonime trebuie clasate. Totuși, susține Mogoșanu, ITM Timiș a mers în control și la sesizări anonime. „Legea nu ne permite să spunem că mergem în urma unei sesizări nici atunci când petentul își spune numele”, a explicat Ileana Mogoșanu, potrivit căreia doi angajați Atos au sesizat ITM după ce au fost obligați să meargă la birou, dar nici în acel caz, ITM Timiș nu a identificat nereguli. 

„Spuneau că au fost chemați din regim de telemuncă pentru că nu au avut performanță. Au o procedură pe care toată lumea a respectat-o. Dacă nu mai ai proiect, dacă la evaluare ai luat calificativ nu știu de care, au planul de redresare și i-au invitat la birou. Cele două persoane au refuzat să meargă la birou, au făcut sesizare la noi și am făcut un control. Verificarea se face prin sondaj pe departamentul din care a venit sesizarea”, a declarat Ileana Mogoșanu, potrivit căreia ITM „nu are competențele pe care lumea crede că le are”. „Noi avem proceduri și niște norme pe care trebuie să le respectăm pentru că altfel putem să fim acuzați de abuz în serviciu”, a declarat Ileana Mogoșanu. 

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

„Soțul meu lucrează de aproape șase luni la Atos”

După ce a făcut publică situația de la Atos, consultantul Doru Șupeală a scris pe blogul său că soțul șefei ITM Timiș, fost manager de achiziții în cadrul falimentarei fabrici de contoare AEM, este angajat al companiei multinaționale. Ileana Mogoșanu a confirmat informația pentru Libertatea, dar spune că acest lucru nu are niciun fel de legătură cu modul în care s-a desfășurat controlul. 

„Soțul meu lucrează de aproape șase luni la societatea Atos. Nu are vreo funcție de conducere. Nu am avut nicio implicare și nu trebuie să fac nicio reținere (n.r. – cerere de abținere), niciun document în sensul ăsta, pentru că eu nu fac control. Controlul îl face o echipă care a fost repartizată de inspectorul-șef adjunct pe relații de muncă și șeful de serviciu”, a explicat șefa ITM Timiș, potrivit căreia „nimeni nu poate face presiuni asupra unor inspectori care semnează documentele de control și răspund, mai ales într-o asemenea situație, când cineva și-a luat viața”.

Ileana Mogoșanu spune că soțul său a susținut trei interviuri  online pentru angajare, nefiind evaluat de structura de HR din Timișoara „pentru că așa este procedura”. „Să vă mai spun ceva. Atât Constituția, cât și Codul Muncii spun că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Noi, ca inspectorat, dar și alte inspectorate din țară, verificăm atât societățile comerciale private, cât și mixte sau de stat. Ca să nu apară pe undeva soțul meu, ar trebui să plece din țară. Atât eu, cât și alți colegi care fac controale din instituția unde lucrez, cât și din alte instituții de control din județ, ar însemna să-și țină nevestele sau soții acasă ori să-i trimită să emigreze”, a mai declarat Mogoșanu pentru Libertatea.

„Nu mi se pare corect ca și cineva să îmi terfelească numele”

Șefa ITM Timiș a declarat că se gândește foarte serios să îl dea în judecată pe Doru Șupeală, pe care-l acuză că i-ar fi afectat imaginea. „Ceea ce s-a întâmplat nu este o bucurie pentru nimeni, dar nu mi se pare corect ca și cineva să-mi terfelească numele. Eu am 20 de ani de muncă în Inspectoratul Timiș. Am plecat de la ghișeu, am trecut prin toate etapele. Sunt un profesionist care respectă legea și le impun și colegilor mei să respecte legea. Nu încalc legea nici pentru soțul meu, nici pentru Atos, nici pentru absolut nimeni, pentru că am muncit să ajung aici”, a declarat Ileana Mogoșanu pentru Libertatea. Șefa ITM a mai spus că soțul său este absolvent al Liceului Teoretic Grigore Moisil și al Universității Politehnica, „adică este un om pregătit, nu l-a luat cineva de pe stradă și l-a dus la Atos”.

Sute de angajați Atos au demisionat în 2024

Una dintre acuzele aduse de consultantul în afaceri Doru Șupeală, dar și de sindicatul IT, la adresa companiei Atos este legată de faptul că prin acordarea unor note mici la evaluările semestriale și chemarea la birou, angajații sunt constrânși să demisioneze, compania evitând astfel plata salariilor compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă. 

Atos a comunicat, la solicitarea Libertatea, situația demisiilor din companie în 2023 și 2024. Potrivit răspunsului transmis de companie, până la 30 iunie 2023, Atos Global deținea în România o singură companie: Atos IT Solutions and Services SRL.  

În 2023, Atos Global a decis separarea diviziilor din cadrul companiei și înființarea a două firme noi: Atos Global Delivery Center SRL (divizia Technical Foundation) și Eviden Technologies SRL (divizia Big Data și Securitate Cibernetică). 

La 30 iunie 2023, compania Atos avea în România 3.668 de angajați. Odată cu separarea, la 1 iulie 2023, a ajuns la 3.680 de angajați, fiind cooptați în companie încă 12 oameni noi. Din cei 3.680 de angajați pe care grupul Atos îi avea în România la 1 iulie 2023, cei mai mulți, 2.404, erau angajați ai firmei Atos Global Delivery Center, iar 1.276 erau ai companiei Eviden. 

Potrivit cifrelor furnizate de companie, la 30 septembrie 2024, cele două firme din România ale grupului Atos (Eviden și Atos Global Delivery Center) au ajuns la 3.210 angajați, cu 470 mai puțin decât la 1 iulie 2023. Astfel, la finalul lunii septembrie 2024, Atos Global Delivery Center a avut 2.165 de angajați, iar Eviden, 1.045 de angajați. Reprezentanții companiei spun că în 2023, din ambele companii ale grupului din România, Atos și Eviden, au plecat 603 oameni, iar în 2024 au demisionat 444 de angajați. Din Atos Global Delivery Center, unde sunt cei mai mulți angajați, în 2024 au demisionat 284 de oameni și au fost recrutați 40 de oameni noi. 

Scandalul declanșat după chemarea angajaților la birou

În luna mai, după ce angajații considerați neperformanți au fost chemați la birou, sindicatul IT din Timișoara a sesizat ITM Timiș, reclamând faptul că angajații sunt constrânși să demisioneze prin chemarea la sediul din Timișoara. „Prin forţarea salariaţilor de a se prezenta la «locul de muncă organizat de angajator», fiind totodată cunoscut că acest lucru este imposibil, în condiţiile în care salariaţii locuiesc în alte oraşe aflate la mare distanţă faţă de birou, angajatorii vor evita procedura concedierii colective şi vor avea prilejul de a înceta contractele salariaţilor care până acum şi-au desfăşurat activitatea de la domiciliu din diferite oraşe ale ţării”, a reclamat sindicatul IT din Timișoara într-o plângere către ITM.

„Atât în actele adiționale de muncă la domiciliu încheiate, cât și în actele adiționale de telemuncă există acordul părților, conform căruia, în cazul în care performanța profesională a salariatului nu mai este corespunzătoare, acesta poate fi chemat să desfășoare activitate la birou. În plus, în actele de telemuncă există și precizarea conform căreia angajatorul își rezervă dreptul de a modifica/retrage politicile interne aplicabile telemuncii cu informarea salariatului, iar acesta consimte și recunoaște efectele acestei clauze”, a fost răspunsul ITM în urma sesizării sindicatului IT. Potrivit aceluiași document, dintre cei 120 de angajați obligați să vină din luna iunie la birou, 70 sunt cu domiciliul din Timiș, iar 50, din alte județe ale țării. 

Cu ocazia venirii în România a șefului global de HR al Atos, pentru gestionarea crizei de la Timișoara, managerul general al Atos din România, Ligia Ardelean, a negat că se fac presiuni asupra angajaților, spunând că fiecare angajat are posibilitatea să conteste evaluările primite sau obiectivele care i se trasează. „Dacă oricare dintre angajați primește un obiectiv cu care nu este de acord sau vrea să spună că nu este corect evaluat, are posibilitatea să exprime acest punct de vedere. Ce se întâmplă în cazul în care un angajat consideră că nu este corect evaluat? Începe un proces de mediere în care angajatul evaluat, evaluatorul și cineva din echipa de resurse umane au o discuție elegantă. Cazurile de acest gen nu sunt multe, dar la fiecare șase luni sunt câteva cazuri. Discuțiile sunt mereu constructive, sănătoase”, a explicat Ligia Ardelean, așa cum Libertatea a arătat deja.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (16)

puya4puya123   •   02.10.2024, 21:25

Doamna de la ITM a lins in toate locurile de lins posibil, (la propriu si la figurat) sa ajunga unde este acum. Fiti sigur ca nu face ea singura de capul ei absolut nimic! Exista doua varianta sau mai multe (doua imi vin acum in mintea asta plina de ura) 1. Cineva o are la mana si oricum face ce i se spune. 2. Este supusa barbatului si atunci la fel, face ce i se spune. Intr-un cuvant, este cam degeaba aceasta 'doamna', marioneta, capra. Sper sa nu o vad prin TM ca sigur o sa ii pun o ciunga in par, macar sa poarte peruca o vreme.

LacraI   •   02.10.2024, 16:13

Desi e vorba de alt domeniu, tot privat, si eu am fost intimidata sa mi dau demisia, am refuzat, apoi a urmat o serie de "convingeri", iar în cele din urma m au concediat cu doar o luna de preaviz. Nici în ziua de azi nu am semnat desfacerea contractului fiindca motivul era o minciuna.

parpalache   •   02.10.2024, 15:54

Guvernul multinaționalelor!(Care nu sunt deloc multi naționale)!Lumea voteaza marionetele care i se pun pe lista de vot!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
FANATIK.RO
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI