UPDATE 12.00. Potrivit Deutsche Welle, omul de afaceri slovac Marian Kocner, 47 de ani, a fost găsit nevinovat de acuzațiile că ar fi ordonat uciderea jurnalistului Jan Kuciak.
Conform Novy Cas, mama lui Ján Kuciak a părăsit sala plângând, în timp ce președintele de ședintă citea sentința prin care Kočner a fost achitat.
Multimilionarul a primit doar o amendă de 5.000 de euro pentru muniție nedeclarată.
Unul dintre presupuşii complici, Tomas Szabo, 52 de ani, a primit 25 de ani de pușcărie. Szabó urmează să plătească părinților lui Kuciak daune morale de 140.000 de euro.
Alena Zsuzsova, 46 de ani, alt complice, a fost găsită nevinovată.
Ziarul slovac Dennik scris că ”verdictul este șocant, având în vedere dovezile obținute. A fost luat cu o decizie de 2 la 1. Dosarul în cazul asasinării lui Kuciak are aproximativ 25.000 de pagini.
Cazul va ajunge la Curtea Supremă, unde apărătorii jurnalistului spera ca verdictul să fie schimbat.
______________________________________________________________________________
Multimilionarul Marian Kocner şi doi presupuşi complici de-ai săi riscă până la 25 de ani de detenţie în dosarul asasinării, în februarie 2018, a jurnalistului Jan Kuciak şi a logodnicei sale, Martina Kusnirova.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, Kocner şi presupuşii complici, Tomas Szabo şi Alena Zsuzsova, vor fi condamnaţi în aceeaşi zi.
În vârstă de 27 de ani, Kuciak şi Kusnirova au fost împuşcaţi mortal la domiciliul lor din satul Velka Maca într-o execuţie de tip mafiot, după ce jurnalistul scrisese mai multe articole despre corupţia la nivel înalt şi despre relaţiile lui Marian Kocner cu politicieni slovaci.
Potrivit actului de acuzare, Marian Kocner a ordonat asasinarea lui Jan Kuciak pentru a se răzbuna pentru articolele acestuia ce detaliau diversele infracţiuni comise de omul de afaceri în domeniul imobiliar.
În ultima sa pledoarie, din luna iulie, Kocner a respins acuzaţiile formulate contra sa.
Nu sunt un sfânt, dar nu sunt nici un ucigaş. Cu siguranţă nu sunt un imbecil care nu ar înţelege la ce ar conduce moartea unui jurnalist.
Marian Kocner:
Doi suspecți și-au recunoscut vinovăția și au fost condamnați
Dintre cei cinci suspecţi inculpaţi în dosar, doi şi-au recunoscut vinovăţia şi au fost deja condamnaţi.
La 6 aprilie 2020, fostul militar Miroslav Marcek a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru uciderea prin împuşcare a lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale. Marcek (37 de ani), care nu a fost prezent la pronunţarea sentinţei, şi-a recunoscut vinovăţia.
Anterior, în decembrie 2019, Zoltan Andrusko a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în urma unui acord cu Parchetul slovac. Conform actului de acuzare, Andrusko avusese rol de intermediar, angajându-l pe Miroslav Marcek şi pe vărul său Tomas Szabo la cererea prietenei sale Alena Zsuzsova, care la rândul său urma ordinele lui Marian Kocner.
Jan Kuciak relatase în detaliu şi despre alte cazuri de corupţie. Ultimul articol al său, neterminat, dar publicat postum, a vizat oameni de afaceri italieni prezenţi în Slovacia – printre care Antonino Vadala – şi suspectaţi de legături cu mafia calabreză ‘Ndrangheta.
Asasinarea lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale a provocat ample manifestaţii de stradă care l-au împins la demisie pe premierul de la acea vreme, Robert Fico, politicianul dominant în Slovacia de peste un deceniu.
Kuciak a fost jurnalist de investigaţii în cadrul echipei de la aktuality.sk, care face parte din grupul media Ringier Axel Springer.
Colegii lui Jan Kuciak, jurnalistul ucis în locuința sa alături de iubită, în timp ce investiga caracatițele mafiei italiene în Slovacia, au dezvăluit ultimul articol la care lucra tânărul jurnalist înainte să-și piardă viața.