De asemenea, în gazul inhalat de victimele din Clubul Colectiv mai erau acid clorhidric şi doi solvenţi foarte toxici – toluen şi xilen -, substanţe infamabile, cu care este posibil să fi fost spălat buretele cu care erau căptuşiţi stâlpii şi tavanul din local.
”Despre cei doi solvenţi putem spune că fie a fost spălat cu ei buretele, fie că este rezultatul în urma arderii. Este un amestec foarte toxic în sine, de aceea au murit foarte mulţi . Au fost unele persoane care au ieşit afară din club, se simţeau bine, au intrat în club să ajute alţi oamni, dar nu s-au mai întors. Pentru că s-au intoxicat cu monoxid de carbon, care, aşa cum am spus, blochează hemoglobina şi mori fără simptome, pe loc”, a mai spus profesorul universitar Ecaterina Andronescu.
Aşadar, cei din club au suferit, pe lângă efectul temperaturii ridicate, şi pe cel al agresiunii chimice extreme. Mai mult, înainte să ardă, buretele s-a topit, iar picături fierbinţi de substanţe toxice au căzut pe pielea tinerilor.
Cel mai dramatic caz din ultimii ani din România
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, în jurul orei 23, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanțul provizoriu este unul terifiant: 32 persoane decedate și alte 146 au suferit arsuri grave. Răniții au fost transportați la mai multe spitale din Capitală. Zeci de ambulanțe și echipaje SMURD și toate autospecialele ISU București-Ilfov au acordat ajutor la fața locului.
Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club şi s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spaţiului mic şi a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbuşit peste tinerii aflaţi în club.
Cazul, preluat de Parchetul Înaltei Curţi
După ce au efectuat măsurători toată noaptea alături de criminalişti la clubul Colectiv, procurorii de pe lângă Parchetul Bucureşti au fost înştiinţaţi telefonic că trebuie să predea documentaţia Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a preluat cazul. Amploarea uriaşă pe care a luat-o acest caz şi numărul mare de victime au stat la baza acestei decizii.
Vinerea neagră, urmată de 3 zile de doliu naţional
Klaus Iohannis a decretat trei zile de doliu naţional în memoria victimelor de la clubul Colectiv.
De altfel, imediat după producerea tragediei, preşedintele României a postat pe Facebook următorul mesaj: „Sunt cutremurat şi profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toţi, pentru naţiunea noastră şi pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile celor afectaţi de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicaţi în operaţiunile de salvare şi îi rog să aibă încredere că instituţiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toţi să fim alături de familiile îndurerate şi să dăm dovadă de solidaritate şi de compasiune”.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro