Edilul sectorului 6 povestise duminică seara, într-o postare pe Facebook, că ofițerul de serviciu l-a luat la mișto și i-a închis telefonul în nas, atunci când a sunat să reclame o cursă ilegală de mașini din centrul orașului.

„Având în vedere aspectele sesizate în spațiul public cu privire la modul în care s-a exprimat polițistul care a preluat sesizarea persoanei, la nivelul Brigăzii Rutiere s-au demarat verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția Rutieră, într-un comunicat.

Polițiști mai spun că au mers în zona Aviatorilor, unde a avut loc cursa ilegală de mașini reclamată de edil, și au dat și sancțiuni.

„Pentru verificarea aspectelor semnalate, a fost direcționat un echipaj de poliție, dotat cu aparatură radar, care a acționat pe artera respectivă. Pe acel sector de drum, au fost constatate și aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză”, mai precizează Poliția.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a povestit duminică seară, 2 mai, pe Facebook:

„În această seară am decis să ies la plimbare în Centrul oraşului cu familia, apoi am luat-o pe jos, pe lângă Guvern şi am ajuns pe Bd. Aviatorilor unde tocmai se desfăşura o cursă de maşini (categoria Lamborghini) în toată regula. Motoare turate la maxim, viteze foarte mari de peste 150 km. Moment în care, na, zic să sun la Brigada Rutieră Bucureşti să le spun oamenilor să ştie, am zis ca ajut”, a scris Ciprian Ciucu.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Însă răspunsul ofițerului de serviciu care i-a răspuns la telefon l-a lăsat fără cuvinte.

„Rezultatul a fost că ofiţerului de serviciu, pe care l-am deranjat de Paşte, a fost să mă ia la mişto. Că de unde ştiu eu că mergea cu viteză, că ce, am radar…? Şi mi-a închis telefonul în nas”, a mai precizat Ciucu.

Edilul a precizat luni, 3 mai, la Digi24 că a sunat după aceea încă două-trei minute și nu mi-a mai răspuns”.

„Probabil că nu este o excepție. Acest comportament în poliție nu e o excepție, E nevoie de reformă. Acum iese la suprafață pentru că sunt eu primar, dar cetățeanul are parte de același tratament”, a adăugat el.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI