Update ora 14:30 Poliţia a cerut ajutorul public pentru găsirea lui Bogdan Mitu. Dacă poţi ajuta, găseşti aici mai multe informaţii.
Update ora 12:00 Trupurile soţilor Garoafă au fost transportate la morgă, în cursul nopţii, unde urmează efectuarea necropsiilor. Concluziile preliminare indică uciderea acestor prin înjunghiere, dar legiştii speră să afle măcar ziua, poate şi orele, când cei doi au fost ucişi.
George, copilul de 14 ani care a asistat la tragedia de pe podul de la Cernavodă, cel mai important martor al anchetatorilor, a fost pus sub pază la un centru maternal, în această dimineaţă, informează Adevărul.ro. Există temerea că el ar putea fi următoarea victimă a ucigaşului în serie.
Tragedii în lanţ pentru o familie din Cernavodă. După ce Gabriela Mitu a murit, luni, înecată în Dunăre, iar soţul ei, Bogdan, a dispărut fără urmă, părinţii tinerei au fost găsiţi decedaţi, ieri, în casă. Cadavrele lor erau pline de răni şi de sânge.
O serie de crime şochează orăşelul Cernavodă, din judeţul Constanţa. Deşi, luni seară, s-a crezut iniţial că Gabriela, care avea 21 de ani, şi Bogdan Mitu, 30 de ani, s-au sinucis împreună, poliţiştii din Cernavodă, Constanţa, au revenit şi au spus că bărbatul şi-a omorât soţia, apoi s-ar fi aruncat şi el în apele Dunării.
În timp ce căutau explicaţii pentru această tragedie, anchetatorii au fost anunţaţi, aseară, că Elena Garoafă, mama de 55 de ani a tinerei, şi Petre Garoafă, de 62 de ani, tatăl Gabrielei, au fost găsiţi morţi în casă.
Cadavrul femeii, descoperit de Trică Avram, un prieten de familie, era plin de sânge şi băgat într-un şifonier.
Mai târziu, în timp ce strângeau probe din casă, criminaliştii au dat şi peste cadavrul lui Petre Garoafă, ascuns sub un pat dintr-o altă cameră. Bărbatul avea pe corp urme de înjunghiere. Poliţiştii au confirmat că este vorba despre un dublu asasinat şi nu exclud ca autorul să fie chiar ginerele femeii, Bogdan Mitu, dat dispărut după ce şi-a înecat în Dunăre soţia, cu care era însurat de patru ani.
Un mare semn de întrebare rămâne ziua în care a survenit decesul soţilor Garoafă. Apropiaţii tinerei ne-au povestit, ieri, că părinţii acesteia ar fi mers la morgă, luni seară, pentru a recunoaşte cadavrul fiicei lor, iar ieri la prânz vecinii l-ar fi auzit pe Petre Garoafă ţipând în casă. Pe de altă parte, alţi apropiaţi ai familiei susţin că de fapt soţii Garoafă au dispărut încă de pe data de 2 ianuarie.
Şi verişorii Gabrielei cred că autorul crimelor este Bogdan Mitu, despre care spun că era un tiran.
“Era posesiv. O lovea, n-o lăsa să se îmbrace cu fuste scurte. Gabriela mi-a spus că la începutul relaţiei lor, când ea era adolescentă, Bogdan îi lega sânii, ca să nu-i mai crească”, ne-a dezvăluit Liliana Iancu, verişoara Gabrielei. Scafandrii au continuat totuşi, ieri, să-i caute trupul în Dunăre, însă fără rezultat.
Pentru că n-au abandonat totuşi nici varianta ca tânărul să se fi sinucis aruncându-se în apă, scafandrii au încercat să intre şi ieri în Dunăre pentru a-i căuta trupul lui Bogdan Mitu, dar din cauza apei reci şi a vizibilităţii reduse, au oprit destul de repede intervenţia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro