Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional!
Codreanu Nicolas Masi este acuzat de omor calificat, după ce i-ar fi aplicat Raisei, verişoara lui, mai multe lovituri de cuțit şi apoi a strangulat-o.
„Respinge cererea formulată de inculpatul Codreanu Nicolas Masi privind luarea măsurii arestului la domiciliu. (…) Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Codreanu Nicolas Masi pe o durată de 30 de zile, de la 30.05.2024 până la data de 28.06.2024 inclusiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p. În temeiul art.275, al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se menţionează în decizia instanţei.
Hotărârea este cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare.
Găsită decedată după 24 de ore de căutări
Raisa, fetiţa de 2 ani şi 5 luni din comuna Breasta, județul Dolj, care fusese dată dispărută şi apoi găsită moartă, a fost ucisă de vărul ei, un tânăr de 15 ani, potrivit procurorilor. Moartea fetiței a fost violentă, conform autopsiei.
Anchetatorii au constatat că Raisa Maria Nicoleta Stan, în vârstă de 2 ani şi 5 luni, a fost înjunghiată şi strânsă de gât. Raisa a dispărut luni din fața porții, iar la momentul acela, ea purta un tricou galben, pantaloni lungi de culoare neagră şi era desculţă.
A doua zi, fetița a fost găsită moartă, la câteva sute de metri de casă, după ce a fost căutată aproape 24 de ore cu drone, echipamente speciale și câini. Trupul Raisei era într-o zonă cu vegetaţie deasă, într-o râpă, la aproximativ 400 de metri de casă, potrivit polițiștilor.
În această cauză, conform procurorilor, relevantă a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul Codreanu Nicolas Masi.
În urma acestei expertize s-a stabilit că obiectul vestimentar prezenta urme de sânge uman, iar genotiparea acestei probe a indicat că aparţinea victimei.
FOTO: Observator News
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro