Problemele de la Oltchim, unitate petrochimică al cărei capital majoritar îl deţine statul, par să se agraveze de la o zi la alta, în ciuda declaraţiilor ministeriale conform cărora Oltchim şi Arpechim vor fi vândute la pachet şi o să curgă numai lapte şi miere prin Râmnicu Vâlcea şi prin Piteşti. Chiar dacă se vor găsi bani pentru reînceperea activităţii, nu se ştie cu cine se va reporni combinatul. Asta pentru că anul trecut, imediat ce a fost oprită activitatea, vânătorii de creiere ai marilor companii petrochimice din lume au golit unitatea vâlceană de specialişti!
“Până acum au plecat 10 oameni – crema, pot spune. Inginerii chimişti români sunt foarte căutaţi în lume. Unii sunt acum în Qatar, alţii în Rusia, în Kuweit, în Arabia Saudită sau în Vietnam. Motivul este simplu: salariul. Dacă un specialist câştiga la Oltchim între 2.500 şi 3.100 de lei, în străinătate salariile sunt de zece ori mai mari, între 5.500 şi 7.500 de euro. Un fost şef de laborator a primit în Qatar un salariu de 6.500 de euro plus cazare, masă şi maşină gratis. A plecat cu familia. Oameni cu asemenea valoare profesională, care să stea la Olchim pe salarii de 2.500 de lei, nu va mai avea combinatul niciodată. Practic, vânătorii de creiere au golit Oltchim de specialişti. Eu m-am pensionat în decembrie, sătulă de stres, de mizerie şi de minciună”, ne-a declarat Veronica Preoteasa, fostul director economic al combinatului, care a lucrat fără întrerupere la Oltchim din 1981.
Deşi făcea export în 80 de ţări, Oltchim a fost oprit anul trecut, în septembrie, din cauza datoriilor financiare, în special la energie electrică, apoi a intrat în insolvenţă. Măsura este destul de ciudată, în condiţiile în care şi în acest moment combinatul are comenzi pentru următorii cinci ani, pe care nu le poate onora din cauză că… s-a sistat activitatea.
Marţi vom afla cauzele dezastrului
Combinatul Oltchim îşi exporta produsele, până anul trecut, în 80 de ţări. Un raport de 300 de pagini, referitor la situaţia de la Oltchim şi la cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a unei asemenea societăţi, va fi făcut public peste doar două zile, marţi, 12 martie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!