Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a anunţat, ieri, că Guvernul a luat în considerare iniţiativa Ministerului Sănătăţii şi redat Institului Cantacuzino şi Antibiotice Iaşi rolul de servicii de interes economic general.
Astfel, activitatea Institutului Cantacuzino reporneşte, urmând ca, din acest an, vaccinul antigripal românesc să revină pe piaţă începând din toamnă, iar în urma aprobării de către Guvern a  Planului Naţional de Intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă, Insitutul va primi din Fondul de rezervă pentru anul 2013 suma de 10.000 de mii de lei.
Potrivit lui Eugen Nicolaescu, Institutul Cantacuzino va deveni un Laborator de referinţă regional pentru supravegherea gripei.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a anunţat că Laboratorul de Control a Calitatii din cadrul Institutului Cantacuzino, fără de care nu se poate desfăşura activitatea de producţie, a fost verificat şi apreciat în mod pozitiv, fiind în curs de acreditare.
Totodată, potrivit Hotărârii de aprobare a „Planului naţional de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei generată de epidemii şi pandemii”, dată publicităţii de Secretariatul General al Guvernului, statutul de serviciul de interes economic general acordat Institutului Cantacuzino este valabil pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire.
Conform documentului, în atribuţiile Institutului Cantacuzino intră:

  • cercetările ştiinţifice în domeniul cauzelor şi mecanismului de producere a infecţiilor bacteriene, virale, parazitare şi al mijloacelor de prevenire şi combatere a acestora, precum şi în domeniul imunologiei, biologiei celulare, geneticii microbiene şi biotehnologiei;
  • producerea de preparate biologice profilactice şi terapeutice, reactivi biologici de diagnostic, reactivi imunochimici, medii bacteriologice şi pentru culturi celulare, dispozitive medicale inclusiv activităţi de dezvoltare ale produselor pentru situaţii de urgenţă;
  • servicii de consultanţă tehnică şi metodologică acordate unităţilor de profil din ţară, expertize;
  • asigurarea funcţionării centrelor sau laboratoarelor naţionale de referinţă; investigaţii de laborator de specialitate şi diagnostic microbiologic prin laboratoarele şi centrele naţionale de referinţă din institut, pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirii în masă a populaţiei generată de epidemii şi pandemii;
  • menţinerea în stare de operativitate şi utilizarea în scopul prevenirii îmbolnăvirilor în masă a populaţiei generată de epidemii şi pandemii şi a Colecţiei Naţionale de Culturi Microbiene şi Celulare, a Laboratorului de Biosiguranţă;
  • operaţionalizarea Unităţii de intervenţie rapidă în urgenţe microbiologice şi bioterorism.

Institutul Naţional de Cercetare si Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” (INCDMI „Cantacuzino”) a fost înfiinţat în 1921 şi a devenit unul dintre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume.
În 2010, instituţia a intrat în colaps, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, printre care şi a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.
În anul 2012, dozele pentru vaccinarea antigripală au fost cumparate din străinătate, deoarece Institutul Cantacuzino şi-a închis linia de producţie. De asemenea, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze de vaccin antigripal fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.
 

Urmărește-ne pe Google News