Ioan Enciu susţine că Parlamentul European a adoptat un set de reguli care oferă drepturi importante muncitorilor sezonieri. Printre acestea se numără un salariu corect dar şi condiţii decente de cazare.
„La capătul unor negocieri de ani de zile, Parlamentul European adoptă un set de reguli care instituie standarde minime obligatorii şi drepturi esenţiale pentru imigranţii care practică munci sezoniere. Este mai ales cazul prevederilor referitoare la salarizare corectă şi la asigurarea unor condiţii decente de cazare. Obiectivul principal al măsurilor pe care le-am propus este eliminarea condiţiilor inumane şi indecente de muncă şi viaţă pentru o categorie largă de cetăţeni, adesea exploataţi şi supusi abuzurilor angajatorilor”, a subliniat Ioan Enciu.
Se asemenea, europarlamentarul speră ca măsurile să fie puse în practică cât mai rapid astfel încât mecanismul de monitorizare şi inspectie a condiţiilor de muncă să elimine exploatarea imigranţilor şi asigurarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu pe piaţa europeană a muncii.
„Deşi domeniul de aplicare a directivei îi vizează pe resortisanţii ţărilor terţe, în practică, toţi lucrătorii sezonieri, inclusiv cei români – concentraţi mai ales în agricultură, turism şi horticultură – vor beneficia de măsurile menite să combată vulnerabilitatea migranţilor în raport cu angajatorii”, a conchis social democratul.