Astfel, potrivit ministrului Educaţiei examenul scris la Limba şi literatura Română nu va fi anulat. Pricopie consideră că nu există nu există indicii care să susţină că lucrările au fost viciate, şi prin urmare, examenul nu va fi repetat.
„Luni au fost o serie de ipoteze destul de delicate. Nu există niciun indiciu că proba de luni să fie anulată. Ministerul Educaţiei şi-a luat măsurile de precauţie pe care le-a avut la îndemână. Redactare subiectului înseamnă nouă luni de muncă. Înaintea probei de luni a fost videoconferinţă, iar mesajul a fost foarte clar: toleranţă zero la corupţie şi fraudă. Din păcate nu s-a înţeles acest mesaj şi organele statului au intervenit. Din discuţia cu procuratura, lucrările de la Liceul Dimitrie Bolintineanu nu au fost viciate, nu au fost ridicate, sunt în faza de verificare. Parchetul o să ne comunice mai multe informaţii”, a declarat ministrul Educaţiei.
De asemenea, Pricopie speră ca evenimentele din Liceul Dimitrie Bolintineanu să nu se mai întâmple şi la alte instituţii de învăţământ din ţară.
„Sperăm sa nu avem surprize şi la un alt centru din ţară. Să sperăm că ceea ce s-a întâmplat la Bolintineanu să fie un semnal de alarmă”, a încheiat Pricopie.
În plus, ministrul a dezvăluit că până în prezent 93 de elevi au fost eliminaţi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro