„Primul care a folosit cuvântul terorişti a fost Nicolae Ceauşescu, în data de 17 decembrie 1989, când s-a referit la manifestanţii din Timişoara şi i-a catalogat ca fiind huligani, iredentişti şi terorişti. Nu au existat terorişti. Toate dosarele cu suspecţii retinuţi atunci ca terorişti au fost verificate de către procurori. Eu am avut 40 şi ceva de dosare… Erau şi străini reţinuţi ca terorişti. A fost o diversiune”, a declarat generalul Voinea, citat de Ziare.com.
Acesta mai spune că decizia de condamnare la moarte a dictatorului Nicolae Ceauşescu a fost luată înaintea celebrului proces de la Târgovişte, iar la discuţie au participat Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan sau Gelu Voican Voiculescu.
„Pentru un dictator, indiferent de care dictator e, de stânga, de dreapta, pe talerele astea ale justiţiei n-ai altă pedeapsă decât pedeapsa capitală, deci mie mi s-a parut că acestă pedeapsă este potrivită pentru toate crimele care s-au comis în cei 25 de ani de comunism. Condamnarea la moarte a lui Ceauşescu s-a stabilit în clădirea Ministerului Apărarii Naţionale, în cabinetul generalului Stănculescu, de către Ion Iliescu, generalul Stănculescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Ion Bârlădeanu, Silviu Brucan. A fost sacrificat de către comunişti pentru comunism”, a punctat Dan Voinea.