Guvernatorul Mugur Isărescu spune că nu există o soluţie generală pentru cei care au rate în franci, pentru că doar o mică parte dintre românii cu credite în această valută sunt vulnerabili după creşterea galopantă a francului. Iar asta pentru că doi din trei români s-au împrumutat pentru a cumpăra maşini sau alte bunuri şi doar unul dintre ei pentru o locuinţă. Este motivul pentru care îngheţarea cursului la nivelul de acum câţiva ani nu este luat în calcul de BNR, pentru că toată economia ar avea de suferit.
„Fixarea cursului leu-franc indiferent de consecințe – prima consecinţă este că leul se apreciază la 3,7 faţă de euro – este un scenariu horror. Ar însemna să sugrumăm exporturile, care sunt motorul creşterii economice, eventual introducem ţara într-o recesiune puternică, cu consecinţe de creşteri de şomaj”, a declarat Mugur Isărescu.
Apropo de propunerea lansată în spaţiul public de a fixa cursul leului de cel al francului, indiferent de celelalte valute, prin intervenţii în franci elveţieni, Mugur Isărescu a explicat că o astfel de măsură este imposibil de adoptat în condiţiile în care pe piaţa valutară internaţională se stabilesc cotaţiile în timp real între marile capitale ale lumii pe 0,001% (diferenţă de curs).
„Apeşi pe un buton şi platformele de tranzacţionare echilibrează cursurile. Păi cum să funcţioneze o diferenţă de 20%? Deci, cu toate că aş spune că este este o fantezie la oră de seară la televizor…trebuie să lămurim…este nu numai nerealistă, este un vis, nu se poate face aşa ceva”, a explicat Isărescu, citat de Agerpres.
Şeful BNR a atras atenţia şi asupra catalogării publice a francului ca „monedă toxică”, precizând că sintagma reprezintă un derapaj verbal regretabil. „Iar comparaţia francului cu rubla este antologică…probabil va face deliciul nostru ca bancul cu Lenin în Elveţia”, a mai spus Isărescu.