“Am fost recent la un doctor la o clinică din Viena, dar nu mi-a plăcut ce mi-a zis. Am refuzat să-l cred. Mi-a spus că trebuie să-mi taie un sân. Nu am de gând să fac acest lucru, în condiţiile în care mie mi-e frică de cea mai mică operaţie. Nici nu mă gândesc să mă operez… Eu refuz să iau şi o aspirină, prefer un pahar cu vin roşu, seara, ca medicament. Ce-o vrea Dumnezeu de acum înainte, aia se va întâmpla. Mă simt minunat şi am să mă mai duc la un alt medic în Statele Unite, o româncă, prietenă foarte bună cu mine, care acum e la o clinică din New York, să văd ce îmi zice”, a spus Monica Tatoiu pentru Libertatea.
Mai mult chiar, fosta directoare a Oriflame e convinsă că organismul ei va rezista şi va învinge în lupta cu boala care o macină.
A mai avut cancer de col uterin
“Cred în forţa vindecătoare a rugăciunilor către Dumnezeu”, spune Monica Tatoiu care, din păcate, nu este pusă în faţa cancerului pentru prima oară. Ea a mai fost bolnavă de un cancer de col uterin acum 23 de ani, iar atunci s-a vindecat fără să mai apeleze la operaţie, maladia regresând, spune ea, datorită rugăciunilor.