„Aşa cum reiese din definiţiile propuse ca amendamente la proiectul de lege, această propunere parlamentară vizează de facto interzicerea totală a fumatului în spaţiile publice închise, în special în restaurante, baruri, cafenele, cluburi, incluzând terasele. Din formulări care par, la prima vedere, rezonabile, se poate ajunge la situaţii rizibile, în care fumătorilor li s-ar interzice să fumeze pe terasele restaurantelor, sub copertine sau pe plajă”, a declarat Tinu Sebeşanu, preşedintele HORA, citat de Agerpres.
În prezent, cadrul legislativ românesc de prevenire şi combatere a efectelor consumului produselor din tutun este deja aliniat cu Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind spaţiile fără fum de tutun, adoptată în 30 noiembrie 2009. Această armonizare a fost realizată, conform reprezentanţilor HORA, nu în baza unei Directive sau a unei Dispoziţii UE, ci în baza unei simple recomandări a Consiliului UE. Recomandările nu sunt obligatorii pentru ţările membre şi, de altfel, în conformitate cu informaţiile pe care le avem, interzicerea fumatului în spaţiile publice nu este pusă în aplicare în toate ţările UE.
Prevederile legislaţiei în vigoare permit proprietarilor de afaceri să-şi adapteze spaţiile, dotările necesare, în funcţie de preferinţele clienţilor, pentru a se acomoda solicitărilor clienţilor fumători şi nefumători şi a reuşi să-şi menţină sănătatea financiară şi competitivitatea pe piaţa liberă.
Chiar şi aşa, legea actuală s-a dovedit inaplicabilă în proporţie de 90%, iar reacţia pieţei a demonstrat-o. Interzicerea fumatului în totalitate nu va face decât să accentueze această situaţie.
Statele membre UE care au implementat interzicerea totală a fumatului în restaurante au înregistrat, conform datelor oferite de HORA, o scădere dramatică a industriei ospitalităţii. De exemplu, mai mult de 700 de pub-uri au fost închise în Londra după ce interdicţia a fost introdusă, iar la nivel naţional au fost închise 4.800 de pub-uri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro