Imediat după ce deputatul Philippe Meunier, reprezentantul Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP), a cerut schimbarea legilor europene şi expulzarea românilor dintre graniţele Hexagonului, deputatul Brînză i-a răspuns acestuia în termeni duri şi a mutat discuţia la nivel diplomatic, în biroul ambasadorului Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin. „Este o afirmaţie lipsită de temei legal şi iresponsabilă care îi afectează pe toţi românii, inclusiv pe cei cinstiţi care muncesc legal în această ţară. Dată fiind experienţa dumneavoastră, domnule ambasador, v-am propus această întrevedere pentru a identifica, împreună, soluţiile prin care să prevenim repetarea unor astfel de situaţii”, a declarat preşedintele comisiei parlamentare pentru românii din străinătate, William Brînză la întâlnirea dintre cei doi oficiali. Ca răspuns, diplomatul a solicitat ca declarația deputatului francez să fie tratată ca o opinie politică, care nu reflectă atitudinea guvernului și poporului francez faţă de comunitatea de români din Franța.
Discuţiile dintre deputatul Brânză şi ambasadorul Gustin au atins mai multe teme de interes, de la situaţia românilor din Franţa şi până la gradul lor de integrare, sau de la liberalizarea pieţei forţei de muncă pentru cetăţenii români şi până la modalităţile de cooperare pentru consolidarea şi evidenţierea legăturilor solide dintre România si Franţa.
O temă amplu dezbătută a reprezentat-o şi declarația ministrului francez de interne, Manuel Valls, potrivit căruia piaţa muncii din Franţa s-ar putea deschide total în perioada imediat următoare pentru cetăţenii români.”La fiecare întrevedere pe care am avut-o cu excelenţa voastră, cât şi cu alţi diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, am militat pentru ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii înainte de 2013 şi, mă bucur că autorităţile franceze iau în calcul această posibilitate. Este o dovadă de normalitate într-o Europă unită în care respectarea dreptului la muncă este o prioritate pe agenda de lucru a guvernelor europene”, a subliniat deputatul Brînză.
La finalul întrevederii, ambasadorul Philippe Gustin a transmis aprecierile sale cu privire la propunerea deputatului de diaspora William Brinză privind înființarea unui minister al diasporei românești. Diplomatul a  susţinut proiectul politic spunând că el a fost chiar unul dintre promotorii unei idei similare în Franța concretizată în 2010 prin înființarea ministerului pentru francezii din străinătate, formă instituțională extrem de necesară pentru sprijinirea cetățenilor din afara granițelor.
Oficialul francez a asigurat că va intreprinde demersurile necesare pentru facilitarea unei întrevederi cu cei 11 parlamentari francezi de diaspora în vederea realizării unui schimb de experiență cu membrii comisiei parlamentare pentru românii din străinătate.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News