Inițial se credea că virusul a fost eradicat la sfârșitul lunii mai, după ce a fost impus un blocaj național strict, iat timp de 102 zile nu s-au înregistrat cazuri de transmitere locală.
Însă un nou focar epidemiologic a fost descoperit în august în cel mai mare oraş al ţării, ceea ce a determinat autorităţile să dispună pentru cei un milion şi jumătate de locuitori din Auckland noi măsuri de izolare care au durat trei săptămâni, până la începutul lui septembrie, notează France24.
Pentru că niciun nou caz nu a mai fost confirmat în acest mare oraş de 12 zile, premierul Jacinda Ardern a afirmat că epidemia este acum sub control şi le-a mulţumit locuitorilor care au fost nevoiţi să suporte o nouă izolare.
“Locuitorii din Auckland şi neozeelandezii s-au ţinut de un plan care a funcţionat de două ori. Ei au învins din nou virusul”, a afirmat liderul laburist.
Jacinda Ardern a adăugat că, începând de miercuri seară, nivelul de alertă de la Auckland va fi redus la 1, ca în restul ţării.
Asta înseamnă că nu va mai exista nicio restricţie în privinţa adunărilor publice.
În Noua Zeelandă, de la începutul pandemiei au fost înregistrate 1.855 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar 25 de persoane și-au pierdut viața.