“Vom fi cea mai avansată companie care lucrează la distanță. (…), cu un plan atent și responsabil pentru cum să facem acest lucru”, a declarat, joi, Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook.

Acest proces va începe cu “o deschidere agresivă a recrutării la distanţă” – mai întâi în Statele Unite, apoi în afara acestora – dincolo de centrele urbane unde Facebook are birouri, a mai spus Zuckerberg, potrivit Agerpres.

Acesta a mai spus că gigantul social media va începe să permită multora dintre cei 50.000 de angajaţi şi celor nou recrutaţi să lucreze permanent de acasă, adăugându-se unui număr mic, dar în creştere, de companii din domeniul tehnologiei care au adoptat o activitate descentralizată în timpul pandemiei de coronavirus.

De asemenea, Zuckerberg anticipează că, în următorii cinci până la zece ani, aproximativ 50 la sută din forţa de muncă a Facebook va lucra de la distanţă. Asta ar însemna o schimbare semnificativă a concentrării de personal, care ar putea modifica radical modul de funcţionare a companiei.

Chiar dacă la Facebook acest proces se anunţă a fi treptat, măsura marchează o schimbare seismică pentru Silicon Valley şi afacerile americane în general, mai ales dacă alte companii sunt inspirate să-i urmeze exemplul, apreciază NBC News.

Anunţul Facebook, pe care Zuckerberg l-a
transmis angajaţilor într-o sesiune de răspunsuri și întrebări la nivel de
companie, vine după ce Jack Dorsey, şeful Twitter şi al companiei de plăţi
mobile Square, a anunţat că angajaţii de la ambele companii ar putea lucra de
la distanţă de acum înainte.

Cercetări recente realizate de Universitatea din Chicago au estimat că 37% din joburile din SUA pot fi efectuate de acasă. Numărul este însă mai mare în domenii precum Silicon Valley (51 la sută) şi San Francisco (45 la sută).

Nicholas Bloom, profesor de economie la Universitatea Stanford, care a făcut cercetări ample asupra muncii descentralizate, a declarat că anticipează că aceste numere vor fi mai mult decât duble după pandemie. Acest lucru va avea implicaţii majore pentru angajaţi, companii şi chiar oraşe americane.

Bloom a citat un studiu care arată că productivitatea angajaţilor creşte cu 13 la sută atunci când oamenii lucrează de acasă, chiar şi atunci când alţi factori, cum este creativitatea, scad.

 
 

Urmărește-ne pe Google News