Aceasta a declarat într-o conferință comună de presă cu premierul Iurie Leancă că la 12 februarie acest subiect urmează să fie discutat în cadrul Comisiei pentru libertate, securitate și justiție, iar în luna martie să fie supus votului în Parlamentul European. “Regimul liberalizat de vize, conform scenariului optimist, ar urma să fie abolit până la alegerile din Parlamentul European, preconizate pentru 25 mai, astfel ca această decizie să intre în vigoare către luna iulie”, a precizat Tanja Fajon, potrivit Agerpres.
În același timp, ea a menționat că acest regim le va permite cetățenilor moldoveni doar posibilitatea de a călători fără vize în spațiul Schengen, dar nu va oferi dreptul de muncă sau de obținere a cetățeniei.
Raportorul PE a menționat că Republica Moldova este prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care obține acest drept, dar a arătat că reformele trebuie să continue, inclusiv în privința justiției și a combaterii corupției. ‘În carul PE vom urmări în continuare reformele care se desfășoară în Republica Moldova. Încă nu toate rezultatele au fost obținute și reformele trebuie să continue, a declarat ea.
La 27 noiembrie 2013, Comisia Europeană a propus liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni prin modificarea Regulamentului 539/2001 privind abolirea obligației de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetățenii Republicii Moldova posesori ai pașaportului biometric în spațiul Schengen. Propunerea respectivă se bazează pe  rezultatul celui de-al 5-lea Raport de Progres al Comisiei Europene privind implementarea Planului de Acțiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize din 15 noiembrie 2013, care a confirmat că Republica Moldova a îndeplinit toate condiționalitățile Planului de Acțiuni respectiv. La data de 20 decembrie 2013, la Bruxelles, urmare a propunerii Președinției Lituaniene a UE, ambasadorii statelor membre ale UE au susținut propunerea Comisiei Europene de modificare a Regulamentului.
Republica Moldova speră să semneze în toamna acestui an și Acordul de asociere, care îl va cuprinde și pe cel de liber schimb, pe care Parlamentul de la Chișinău să-l ratifice până la sfârșitul anului. Progresele pe calea integrării europene sunt foarte importante pentru coaliția guvernamentală de centru-dreapta de la Chișinău, în condițiile în care la sfârșitul acestui an vor avea loc alegeri parlamentare la care principala formațiune de opoziție — Partidul Comuniștilor — va propune drept vector al politicii externe aderarea Republicii Moldova la structurile euroasiatice controlate de Rusia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News