Bani mai mulţi pentru primării, bugetari şi agricultori. Asta îşi propune guvernul în ultima rectificare bugetară din acest an. De asemenea, sunt alocate fonduri suplimentare pentru pensii şi sănătate. Veniturile bugetului de stat vor fi mai mici cu peste un miliard lei, prin scăderi la TVA, sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate, impozit pe venit şi salarii, iar cheltuielile vor fi majorate cu 307 milioane lei pentru acoperirea costurilor de personal, achiziţii şi subvenţii agricole.Scăderea de venituri obţinute din taxa pe valoarea adăugată, cu un minus de 1,3 miliarde lei, rezultă şi din alocări suplimentare, de circa un miliard lei din această sursă, către bugetele locale, conform proiectului celei de-a doua rectificări bugetare din acest an.
Principalele venituri ale bugetului de stat care se majorează rezultă din accize (210 milioane lei), închirierea benzilor de frecvenţă 4G (908,2 milioane lei), venituri nefiscale (685,7 milioane lei reprezentând în principal vărsăminte din venitul net al Băncii Naţionale a României), alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice (90 milioane lei).
Cheltuielile de personal de la bugetul de stat cresc cu 59,8 milioane lei, cheltuielile cu bunurile şi serviciile sunt majorate cu 98,6 milioane lei, iar cheltuielile cu subvenţiile agricole sunt ridicate cu 143 milioane lei, la care se adaugă 257 milioane lei pentru plăţi naţionale directe în sectorul vegetal. O sumă de 450 milioane lei va fi alocată judeţelor „după o metodologie” aprobată de ministrul Finanţelor pentru achitarea plăţilor restante. Cele mai mari sume vor fi acordate judeţelor Bacău, Bihor, Botoşani, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Suceava, Teleorman, Vrancea.
Pentru datoriile spitalelor, cu termen de plată mai vechi de 90 zile, vor fi alocate 147 milioane lei. Fondurile de rezervă se diminuează cu 109,6 milioane lei, iar banii alocaţi din TVA pentru construcţia de baze sportive în mediul rural vor fi mai puţini cu 100 milioane lei.
Guvernul va tăia din cheltuielile acoperite de la bugetul de stat pentru Senat, CSM, ICCJ, televiziunea şi radioul public şi unele ministere, printre care Cultura şi Apărarea, şi va suplimenta alocările la Agricultură, Sănătate, Administraţie, Educaţie, Justiţie, Dezvoltare Regională şi Turism, SRI.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News