Bolnavii vor avea astfel acces la tratament cu medicamente noi, inovative. Dintre cele 21 de noi medicamente, 12 sunt destinate pacienților cu afecțiuni oncologice, 5 dintre acestea fiind medicamente orfane (asigură tratamentul bolilor rare, fără alternativă terapeutică). Mai mult decât atât, noile medicamente introduse pe listele de compensate și gratuite sunt destinate următoarelor arii terapeutice: scleroza multiplă, spondilita anchilozantă, diabet zaharat, boală pulmonară obstructivă cronică, fibroză pulmonară idiopatică, keratoză actinică, prevenirea bolilor cardiovasculare majore și angina pectorală cronică.
Unele dintre acestea vor fi disponibile pentru pacienți în cel mai scurt timp, iar altele, imediat după alcătuirea protocoalelor terapeutice de către comisiile de specialitate abilitate.
Medicamentele nou introduse pe listă vor putea fi prescrise doar în baza protocoalelor terapeutice care vor fi elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, iar în unele cazuri şi cu aprobarea comisiilor de experţi ale CNAS.
Totodată, prin aceeaşi Hotărâre de Guvern:
– se facilitează accesul pacienţilor cu boala Parkinson şi cu demenţe la medicaţia specifică, prin eliminarea avizului comisiilor de la nivelul caselor de asigurări de sănătate, prescrierea urmând a fi efectuată doar în baza protocoalelor terapeutice pentru DCI-urile Rotigotinum, Donepezilum, Rivastigminum, Galantaminum şi Memantinum;
– prescrierea DCI Acidum Ibandronicum, cu indicaţie în osteoporoză, va putea fi efectuată de medicul de familie, după ce iniţierea tratamentului va fi efectuată de medicul de specialitate, în limita competenței
– DCI Methotrexatum va putea fi prescris, cu excepţia codurilor de boală G13 ”Miastenia gravis”, G14 ”Scleroza multiplă” şi G27 ”Pemfigus”, deoarece acest medicament nu are indicații terapeutice în afecţiunile respective;
– se introduce prescrierea DCI-urilor Naproxenum+Esomeprazolum şi Brinzolamidum+Timololum pe bază de protocoale terapeutice, întrucât analiza de impact pe anul 2015 a demonstrat că există o largă prescriere în afara indicațiilor pentru care aceste medicamente au fost incluse necondiţionat în listă
– se lărgeşte accesul pacienţior cu osteoporoză severă la DCI Teriparatidum, începând cu 1 octombrie