Pomicultorii buzoieni înregistrează pierderi în proporție de peste 50% la toate soiurile timpurii de pomi fructiferi din cauza temperaturilor scăzute și a brumei căzute în urmă cu două săptămâni. Mai mult, cireșele de mai și caisele sunt compromise într-un procent de aproape 70 de procente, spun specialiștii.

”Consumatorii trebuie să-și ia adio de la cireșele de mai, anul acesta în zona Subcarpaților de Curbură nu vom avea practic acest mult așteptat fruct, căci în urmă cu circa două săptămâni, exact în timpul înfloritului, au fost temperaturi nocturne de minus 4, minus 5 grade Celsius, însoțite de brume groase, iar pierderile sunt consistente”, a declarat pentru Agerpres consilierul Eugeniu Caloian de la Direcția pentru Agricultură a Județului Buzău.

La rândul său, directorul Pepinierei ‘Istrița’, Petre Grivu, a declarat pentru că tot ce a fost înflorit la acea dată a fost compromis, practic soiurile timpurii sunt afectate în proporție de cel puțin 50 la sută, la cireșul de mai, cais și chiar piersic pierderile se apropie de 70 la sută.

Specialiștii așteaptă acum finalizarea înfloritului pentru a stabili cu exactitate procentul de pierderi și la celelalte soiuri mult mai tardive care nu înfloriseră în perioada temperaturilor negative. În județul Buzău se află câteva mii de hectare de plantații pomicole, dintre care o mare parte în curțile și grădinile din zona rurală.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI