PROGNOZA METEO pentru MARȚI
ÎN ŢARĂDeşi vor marca o scădere în vest, în nord şi în centru, valorile termice diurne se vor situa în general peste mediile climatologice specifice datei, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde vor continua să caracterizeze o vreme deosebit de caldă. Astfel, maximele se vor încadra între 4 şi 15 grade, mai ridicate în Muntenia. În cursul zilei vor fi înnorări îndeosebi în nordul şi centrul ţării, unde local se vor semnala precipitaţii în general slabe sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar trecător şi pe arii mai restrânse şi sub formă de ninsoare. În orele dimineţii, în Dobrogea se vor semnala ploi. Noaptea, cerul se va degaja treptat, iar valorile minime ale temperaturii aerului vor fi apropiate de cele normale în această perioadă din an şi se vor situa între -6 şi 3 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea zonelor, la rafală vitezele vor depăşi local 50 km/h, iar la munte, în special în Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali va sufla tare, cu peste 70 km/h. LA BUCUREŞTIValorile termice diurne se vor menţine peste mediile climatologice specifice datei, cu o maxima în jur de 16 grade. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în cursul zilei. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Temperatura minimă va fi de 1...2 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.
PROGNOZA METEO pentru MIERCURI
ÎN ŢARĂÎn vestul, centrul şi nordul teritoriului, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior şi se vor apropia de cele normale perioadei, în timp ce în rest acestea se vor menţine ridicate pentru prima decadă a lunii martie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei când va ploua slab, local în nordul, centrul, estul ţării şi izolat în rest. La munte vor predomina ninsorile, iar în primele ore, trecător, în Maramureş, nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei va fi şi lapoviţă sau ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare în toate zonele. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 şi 3 grade, uşor mai mici în depresiuni.LA BUCUREŞTIValorile termice rămân mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de -1...1 grad. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul intervalului când trecător va ploua slab. Vântul va avea intensificări ziua, iar noaptea va slăbi în intensitate.
PROGNOZA METEO pentru JOIÎN ŢARĂValorile termice vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru data calendaristică. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, când va ploua în sud-vest şi izolat în rest. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile nordice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 5 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.LA BUCUREŞTIVremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 2...4 grade.