În sud după o zi ca de vară, astăzi vremea îşi arată altă faţă. Se răceste simţitor, vântul prinde putere iar ploile vor cădea în averse însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor fi însemnate, izolat peste 30 l/mp în dealurile subcarpatice şi la munte. Maximele termice sunt de 20 de grade în Craiova, 18 grade în Piteşti şi Buzău şi 22 de grade la Giurgiu.
Nici Dobrogea nu este ocolită de fenomenele asociate instabilităţii atmosferice. Aşadar, averse sunt aşteptate şi în această regiune mai ales după-amiaza şi seara, iar vântul va fi tot mai sprinten. Temperaturile sunt în scădere, 16 grade maxima termică din Constanţa şi 20 de grade cea din Tulcea.

În Moldova, aversele sunt concentrate îndeosebi în partea sudică a regiunii şi în dealurile subcarpatice, unde de asemenea se pot cumula cantităţi importante. Temperatura uşor mai scăzută decât ieri va avea valori maxime de 19 grade în Focşani, 22 de grade în Bacău, 23 de grade în Iaşi şi 19 grade în Suceava.
VINERI şi SÂMBĂTĂ

În sudul şi sud-estul ţării va continua să plouă şi mâine, la nivel local însă. Va ploua mai ales sub formă de averse însoţite de fenomene electrice. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi numai pe arii restânse va mai ploua slab şi pentru scurt timp. Vântul va sufla tare în special la munte, în Dobrogea, estul Munteniei şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade în Modova şi pe litoral şi 23 de grade în nord-vest.
În Capitală plouă şi mâine în special sub formă de averse însoţite trecător de fenomene electrice, iar vantul va sufla cu putere. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade.
Sâmbătă, vremea va deveni predominat frumoasă şi va fi cald pentru acestă dată în regiunile intracarpatice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe, de scurtă durată în vestul şi sud-vestul ţării. Vântul va avea intensificări temporare la munte, în sud, sud-est şi centru. Temperaturile maxime pornesc de la 14…15 grade pe litoral, la Constanţa şi ajung până la 24 de grade în nord-vestul ţării, la Oradea şi Baia Mare.
O sâmbătă însorită şi în capitală, cu o temperatură maximă apropiată de media climatologică a perioadei 19…20 de grade.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News