În Spania, trei bărbați au murit din cauza căldurii excesive în această săptămână.

La Barcelona, un bărbat, cel mai probabil o persoană fără adăpost, a fost găsit prăbuşit pe stradă şi transportat la spital, unde decesul lui a fost declarat şi pus pe seama căldurii, a anunţat vineri seară într-un comunicat oficial Agenţia de Protecţie Civilă din Catalonia.

Alţi doi bărbaţi – un muncitor în jurul vârstei de 40 de ani, care lucra pe o autostradă, şi un bărbat de 78 de ani care lucra în grădina lui – au murit în această săptămână în Spania, unde temperaturile au urcat vineri până la 44 de grade Celsius în Badajoz, în comunitatea autonomă Extremadura, aflată în sud-estul ţării. O căldură copleşitoare a fost resimţită, de asemenea, la Madrid (40 de grade Celsius) şi la Sevilia (42 de grade Celsius), potrivit agenţiei spaniole de meteorologie.

Portugalia

Între timp, în Portugalia, temperaturile au ajuns să stabilească maxime istorice. În Alvega, oraş aflat la o distanţă de 150 de kilometri faţă de Lisabona mercurul din termometre a ajuns la 45,2 grade Celsius la umbră.

Iar serviciile de meteorologie anunță că situația va continua să se înrăutățească în mica țară iberică unde în cursul zilei de sâmbătă sunt așteptate temperaturi și mai mari. Autoritățile au plasat 11 districte sub cod roşu de caniculă, până duminică.

Franța

Și Franța este în stare de alertă din cauza temperaturilor extrem de mari înregistrate pe tot teritoriul țării. Situația cea mai drastică se înregistrează, însă, în sudul țării.

67 dintre cele 95 de departamente ale ţării sunt în stare de alertă – record egalat, o situaţie identică fiind înregistrată în 2017 -, din cauza temperaturilor care trec de 30 de grade Celsius aproape în toate regiunile, cu excepţia unor zone din nord-vest, şi care ajung în sud la valori de până la 38 de grade Celsius.

Vineri a fost „una dintre cele mai călduroase zile”, a anunţat meteorologul Steven Testelin. Căldura ar trebui să scadă uşor duminică, înainte de un „al doilea vârf” luni şi marţi, însă „suntem departe de canicula din 2003”, a adăugat Steven Testelin. Vara anului 2003 rămâne cea mai călduroasă înregistrată în Franţa după 1950.

Italia

Italia la rândul său trece printr-o perioadă dificilă din cauza temperaturilor ridicate.

După ce a înregistrat 40 de grade Celsius la începutul săptămânii în Sardinia şi în nordul țării, mercurul din termometre a revenit la valori de 35 de grade Celsius în cursul zilei de vineri, considerate obişnuite pentru această perioadă a anului.

La Roma, unde orice persoană poate deja să bea apă gratuit din fântânile publice, Protecţia Civilă a distribuit turiştilor sticle cu apă potabilă.

În ceea ce priveşte agricultura, sindicatul naţional din această ramură de activitate, Coldiretti, a anunţat că vacile italiene sunt deosebit de afectate din cauza căldurii şi că producţia de lapte a scăzut cu 15%. În paralel, consumul de îngheţată a crescut cu 30% în ultima săptămână, potrivit aceluiaşi sindicat.

Nici nordul Europei nu a scăpat de valul de căldură care a lovit vestul Europei. În Suedia, care a înregistrat cea mai călduroasă lună iulie din ultimii 250 de ani, începutul lunii august continuă să fie afectat de temperaturi neobişnuit de ridicate pentru această ţară nordică, valorile din termometre pendulând adeseori în jurul pragului de 30 de grade Celsius.

De altfel, în România, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis deja avertizare de călătorie pentru Grecia, Portugalia și Franța.

În țara noastră, prognoza meteo pentru weekend-ul 4-5 august anunță temperaturi de peste 30 de grade Celsius!

Problema este că această căldură sufocantă, din ultima perioadă, este probabil să continue și săptămâna viitoare, în cele mai multe zone din Europa.


Citește și: EXCLUSIV/ Daddy, socru mare. Vezi invitaţia la nunta de lux a fiului lui Liviu Dragnea! Ce se mănâncă și unde sunt așteptați nuntașii pentru evenimentul mondeno-politic al anului


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News