Amintirile de pe front ale unui veteran de război în vârstă de 101 ani: „I-am dezarmat pe nemți și le-am spus că merg acasă”

• În 29 aprilie este Ziua Veteranilor de Război. În România mai sunt în viață 2.610 supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial.
  

La 101 ani abia împliniți săptămâna trecută, Gheorghe Cotos are o dorință pentru lumea întreagă: pace, liniște și bunătate, că „doar astea ne mai scapă de virus”.

„Lumea se miră că nu tremur și că mai pot vorbi”

„Am căzut alaltăieri cu genunchii pe niște lemne și mă doare piciorul. Și m-am operat de curând la ochiul drept și am un fel de pâclă pe el. Dar în rest sunt bine, cum altfel să fiu? Mă simt foarte bine”, răspunde Gheorghe Cotos râzând când îl întreb cum se simte la 101 ani.

Se ridică greoi în picioare, sprijinindu-se de masă, pentru a-mi strânge mâna.

„Așa e el, respectuos tot timpul. Și încăpățânat, mai ales încăpățânat”, spune Mariana Chira, vecina care are grijă de Cotos de câțiva ani. „De-asta s-a și accidentat, pentru că s-a încăpățânat să bage singur lemnele în casă”, continuă ea.

Recomandări

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

La 101 ani, Gheorghe Cotos își amintește perfect toate momentele trăite în timpul războiului, fiecare loc în care a luptat, chiar și ziua în care a fost recrutat – 12 februarie 1942. Îl deranjează când oamenii se arată surprinși că mai e în putere, lucid și cu memoria aproape intactă.

„Se miră lumea că nu tremur, că pot vorbi. Aoleu!”, exclamă Cotos.

Rușii și Katiușa

Povestea sa începe în comuna Straja, județul Suceava, unde s-a născut și unde s-a întors după război. Avea 22 de ani când a îmbrăcat prima dată uniforma de grănicer. Era anul 1942, cu o Românie intrată deja în Al Doilea Război Mondial alături de Germania și Italia.

„Am luptat și cu rușii, și cu nemții. Am făcut trei ani și două luni de război. Am văzut oameni murind de tifos și am stat și două-trei zile fără mâncare și apă, că n-avea cine să ne-aducă în tranșee”, rezumă Cotos bătăliile.

A fost întâi în zona Basarabiei, apoi s-a retras treptat împreună cu compania sa, la Suceava, Gura Humorului, Râșca și în final în comuna Slatina. Acolo l-a prins armistițiul.

Recomandări

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Prietenii au devenit peste noapte dușmani

Armata română și aliații nemți băteau deja în retragere pe frontul de est în 1944. România nu mai avea nici Transnistria, nici Basarabia și pierduse și părți din Bucovina. Țara era măcinată de război, bombardamente și sărăcie.

Regele Mihai a pregătit apoi arestarea mareșalului Antonescu și a format un guvern care să schimbe alianța. Astfel, în 23 august 1944, România a schimbat tabăra: a ieșit din Puterile Axei și a intrat în grupul Aliaților, întorcând armele împotriva germanilor.

În ziua aceea, tânărul Cotos se simțea rău. Băuse un ceai prost, că „prost se mânca pe front”, pe care îl amestecase cu lapte dulce primit de la o femeie dintr-un sat.

Căpitanul l-a chemat, printr-un alt soldat, pentru un nou ordin.

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

„Vine soldatul și mă scoală: băi, te cheamă căpitanul. Nu mă duc, mă. Erau vreo 200 de metri până la primărie, unde era căpitanul. Eu credeam că mor. Se duce și iar vine după un sfert de oră. Mă scol, mă duc. La primărie, căpitanul mă întreabă: dar tu știi limba germană? Cheamă un pluton și ne zice: voi dezarmați toți nemții. Am crezut că nemții s-or întoarce și or trage, dar am avut noroc că ai noștri au băut cu nemții și le-au tăiat telefoanele, ca să nu știe de armistițiu. Și nemții nu mai aveau nicio putere”, povestește Gheorghe Cotos.

I-am dezarmat pe toți și le-am spus că merg acasă în Germania. Minciuni. I-au luat prizonieri. Ne-am unit cu rușii și am mers contra nemților.

Gheorghe Cotos, veteran de război:

Întoarcerea armelor împotriva nemților a fost, din punct de vedere politic, o opțiune bună și o strategie câștigătoare. Însă Cotos își făcuse deja prieteni printre germani, iar momentul în care a fost nevoit să-i dezarmeze a fost dificil pentru el.

„Toată noaptea făceam patrulă cu un neamț. În noaptea aia cu armistițiul nici nu l-am văzut. Cred că săracul a fost luat prizonier și dat la ruși. A fost balamuc cu ostașii, nici n-am avut cum să mai dau ochii cu el”, își amintește fostul soldat.

Păhărelul de tărie

Gheorghe Cotos nu mai are vechea uniformă și nici medaliile. Oricât de puternic este, vârsta își spune inevitabil cuvântul cu fiecare an care trece. Nu-și amintește unde a pus uniforma, iar medaliile crede că i le-a împrumutat cuiva care nu i le-a mai adus înapoi. Mai are însă multe fotografii alb-negru, mici, care au trecut pe spate anul și luna în care au fost făcute. Poze cu colegi din armată, poze cu fiii în armată, poze cu soția, care nu îi mai este alături de 10 ani.

„A fost o femeie extraordinară. Frumoasă și extraordinară”, o descrie Cotos, arătând cu mâna către tabloul de deasupra ușii din care privesc amândoi. Aproape 70 de ani de căsnicie au avut împreună. Și cinci copii. Doi dintre ei au murit.

– „Mai poți?”, îl întreabă la un moment dat Mariana Chira.

– „Păi, de ce să nu mai pot?”, răspunde el. Se întinde după pălăria verde, ne-o arată și spune că îi place cum îi stă îmbrăcat în verde. Îl prinde cel mai bine.

„În alea 20 de minute în care stă în genunchi și se roagă poate să fie furtună, orice, nu îl miști până nu își termină rugăciunea”, povestește vecina.

Cotos mai are o soră, dar nu locuiește în același sat și îl vizitează rar, mai mult de ziua lui și de sărbători. Pentru Cotos, Mariana a fost de la început un ajutor nesperat. De câțiva ani îi gătește, îi aduce lemne, mai schimbă o vorbă pentru ca singurătatea să nu fie atât de apăsătoare. În ultimul an a fost mai des lângă el pentru că și bătrânețea lui Cotos a fost mai grea.

Ciocolată, pâine și ciorbă

„El vrea să arate că poate, că se descurcă, dar nu mai poate. Nu îl pot lăsa singur. Așa că vin dimineața, îi fac mâncare, îi fac focul, vorbim, mai ieșim în grădină. Apoi îl las să se odihnească și mă întorc după-amiază”, povestește femeia.

Toate amintirile frumoase Cotos le are dinainte și de după război. Dintr-o perioadă care a însemnat doar moarte și distrugere nu ai ce să-ți amintești plăcut, spune veteranul. Mai râde doar la micile anecdote, cu laptele pus în ceai care i-a dat dureri de stomac sau cu nemții care s-au bucurat nespus, când le-a găsit două tinere românce care să le spele uniformele.

Își mai amintește și cât de săraci erau cu toții, și românii, și germanii, și rușii. Germania avea multă ciocolată și multe legume în ciorbă, dar nu aveau mai deloc pâine. Românii și rușii mâncau pâine multă, dar nu prea aveau ce pune în zeama din farfurie.

În război nu ești bazat pe viață. Nu știi de unde vine inamicul sau de unde începe ceva

Gheorghe Cotos:

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro