”Balul Căluşarilor”, una din tradiţiile râşnovenilor, a avut loc sâmbătă seară, cu o prezență numeroasă, la fel cum se întâmplă în fiecare an.
Punctul culminant al spectacolului, ”Dansul Căluşarilor”, a fost prezentat de cei mai buni dansatori din zonă, conduși de veteranul Ilie Mircea, ajuns la 92 de ani.
”Joc din tinerețe, generațiile s-au tot schimbat, eu am rămas călușar. Am mai făcut şi pauze, dar vreau să joc atât cât mă ţin picioarele”, a spus râșnoveanul.
Petrecerea a continuat cu Sârba, Brâul, Fecioreasca sau Căluţul oltenesc, dar şi cu alte dansuri populare.
Programat ani la rând în perioada sărbătorilor de iarnă, ”Balul Călușarilor” a fost ”mutat” în ianuarie, în ideea unei prezențe mai numeroase.
”Este pentru a patra oară când evenimentul se desfășoară în luna ianuarie. Ne bucurăm că vine lume multă și că această tradiție este vie în comunitate. Ținem la obiceurile Râșnovului, iar acesta are o vechime mai mare de un secol”, a spus primarul Râșnovului, Liviu Butnariu.
”Balul Căluşarilor” reprezintă o tradiţie importantă a râşnovenilor, Steagul Căluşarilor, moştenit de la Societatea de Lectură Română, fondată în 1896, fiind dovadă a vechimii acestei datini.