La intrare în Săftica, localitate aflată la 20 de kilometri de București, este un celebru cămin de bătrâni, undeva pe partea dreapta din șoseaua națională. Chiar dacă se mai aude zgomotul mașinilor care se vântură dintr-o parte într-alta, locul are un aer idilic.
În acest “nursing home” premium își duc bătrânețile peste 30 de persoane. Una dintre ele a celebrat centenarul anul trecut. Tot aici este instalat de aproape doi ani Mircea Stoenescu, fost președinte al clubului Dinamo București. Merge pe 77 de ani, este însoțit de consoarta sa, Elena, cu 6 ani mai tânără decât el. Soții Stoenescu sunt cazați la camera 201, lângă un academician, respectiv femeia ce-a bifat suta iarna trecută.
“Vocea nu m-a părăsit nici acum”
Destinul face ca seniorul de acum să fi crescut în incinta Spitalului Colentina, mama lui fiind angajată acolo ca asistentă șefă la ORL. Acum, după șapte decenii, Mircea Stoenescu interacționează din nou cu cadrele medicale, în plină pandemie de coronavirus.
“Dragii mei, sincer nu mi-e teamă! Soția se simte mai rău, dar ea are probleme mai mari, de mișcare. Eu încă am bucuria de a putea să mă plimb, stau pe bancă pe malul lacului, developez amintiri în mintea mea. Ne-am obișnuit cu regimul de carantină. Practic, suntem închiși aici, îmi pare rău că nu mai am posibilitatea să-mi văd rudele, fiindcă nu mai primim vizite de o lună.
Paștele ne-a adus un concurs de minigolf și, mai ales, o competiție încinsă de cântat și de recitat poezii. Fără falsă modestie, sunt cel mai bun la cântat, mă ajută vocea, care nu m-a părăsit nici peste ani. Suntem o comunitate plăcută, o familie, iar doctorii sunt admirabili, ne lasă să sărbătorim și zilele de naștere”, a povestit Stoenescu pentru Libertatea.
“Și doctorii s-au izolat aici cu familiile”
O parte dintre cadrele medicale, asistentele, au decis să părăsească locația aflată în carantină. Dar doctorii care conduc instituția au decis să se mute, practic, aici, pe durata stării de urgență.
“Doctorii Russu și Sprâncenatu, alături de soț, soție, plus părinți cine are, plus copii, locuiesc alături de noi. O bună perioadă din zi fac și ei munca destinată asistentelor medicale. Nu mai are voie să intre nimeni, nu mai iese nimeni. Și dacă primim vreun pachet, mai întâi, ajunge la dezinfectare. Le bagă în niște aparate, cu niște raze… Ce-am apucat să trag și eu cu ochiul. Cu toate că suntem majoritatea la vârste înaintate, chiar nu resimțim teama că am putea păți ceva rău din cauza virusului, fiindcă doctorii știu cum să aibă grijă de noi și ne și explică tot. Plus că, amuzându-ne un pic, suntem niște pacienți model, nu facem mofturi, suntem dedicați regimului de carantină”, a mai spus bărbatul.
“Să mai trecem o dată pragul casei împreună”
Soția, Elena, are probleme mai delicate, dar domnul Stoenescu îi stă alături și este grijuliu. “Nu am încetat nici un moment să-i spun: Draga mea, fii puternică, eu sper că ne vom întoarce cândva acasă, să mai trecem o dată pragul casei pe picioarele noastre! Eu, de firea mea, sunt optimist, deși am trecut și eu prin clipe dramatice, fiind la câțiva pași de moarte.
Timpul liber îl petrecem la aer curat sau la televizor, la un film, cu colegii de suferință. Evităm politica și știrile, ne virusează. Avem și sală pentru filme, am un scaun preferat, iar dacă acesta nu e liber, nu mai stau să mă uit, mă retrag în cameră”, s-a destăinuit cel care se recomandă cel mai vechi dinamovist în viață.