Încă un copil care a fost diagnosticat la internare cu sindrom hemolitic-uremic va fi externat în cursul zilei de joi de la Spitalul „Marie Curie”, a declarat șeful Clinicii de pediatrie, medicul Mihaela Bălgrădean.
„Sunt bine copiii. Va pleca unul acasă și vor mai rămâne la noi internați doi copii. Unul dintre aceștia, cu dializă, este vorba de copilul de la Fetești”, a spus Bălgrădean pentru Agerpres.
Un alt copil din Fetești a ieșit din spital miercuri.
Mihaela Bălgrădean declara miercuri că foarte importante în stabilirea diagnosticului sunt manifestările clinice, care însă nu sunt întotdeauna toate prezente la copiii cu sindrom hemolitic-uremic.
„Această boală pe noi ne interesează prin manifestările ei clinice și gravitatea lor. Aceste manifestări clinice nu sunt întotdeauna toate prezente la copiii cu SHU, mulți dintre ei nu au insuficiență renală acută, dar au celelalte manifestări ale bolii care sunt extrem de severe. Partea comună tuturor acestor copii este debutul cu diaree.
În condițiile în care avem acest debut cu diaree în cazul unora dintre copii se depistează verotoxina, adică testul rapid de identificare a germenului pozitiv încă de la internare, în cazul altora nu este pozitiv acest test. În cazul unor copii se depistează tipul de bacterie E-coli, în cazul altora nu se depistează tipul respectiv de bacterie, cea care are toxina hemoragică. (…) Dacă am aștepta rezultatele testelor de laborator care necesită un anume timp acești copii nu ar mai fi printre noi”, a spus ea.
Autoritățile nu au putut până acum depista sursa îmbolnăvirii bebelușilor, însă un specialist contactat de Libertatea a declarat că singura explicație, dacă se elimină infecția spitalicească, pentru apariția unei tulpini de E.coli care a dus la cele 30 de îmbolnăviri din Argeș este o sursă de apă care nu a fost clorinată corect sau deloc.
Între timp, ministrul Sănătății se apără în tot acest scandal, spunând că situația a fost gestionată așa cum ar fi făcut-o și alte state din Uniunea Europeană.
Până acum, trei bebeluși au murit din cauza sindromului hemolitic-uremic.